Advocatul gonit din rai

 

Un advocat limbut, și unde s-a văzut advocat moale de gură? de cei adecă ce în viața lor nu fac altceva decît numai încurcă lumea, ajunse la ceasul morții.

Cît trăiesc, ei nu visează decît pledoarii, cestiuni prealabile și escepțiuni, chichițe și clenciuri, paragrafe și articoli combinați cu alți articoli de cari au la îndemînă, cînd li se cere, cu duiumul, de pare că-i scoate din coșniță.

Cînd i-auzi torosind pe la tribunale cîte în lună și în soare, de să-ți facă și pe dracul alb, socotești că ei sunt tari și mari în lume și că n-au să mai moară. Dară au și ei, ca toată lumea, o mînă de suflet și-și leapădă și ei potcoavele, cum se zice, după ce au fript în dreapta și au pîrjolit în stînga, adecă cînd vine a sîntă de moarte și le închide gura. Iară d-al de dreptul comun, probe insuficiente, amînări, cestiuni de apreciere, contestații și cîte nagode toate, plăsmuindu-se în creierii lor, se fac una cu aburul ce iese dintr-înșii la ceasul morții, și așa amestecat se duce pe lumea cealaltă ca un fum ieșit din fel de fel de mirodenii. Murind advocatul, sufletul lui rătăcea încoa și încolo printre rai și iad, și se tot gîndea ca ce tertipuri să mai născocească și p-acolo ca să trăiască bine, cum trăise pe pămînt, din sudoarea altora, cînd, ajunse la poarta raiului. Aci întîlni pe sîntul Petru cu cheile

— Deschide poarta, moș chelar, că voi să întru!

— Cine ești d-ta și de unde vii?

— Viu de pe ceea lume; sunt jurisconsult, doctor în drept. Aproape jumătate din viața mea am învățat la carte; știu să apăr drepturile omului și am diploma de la facultatea din Tîrgoviște.

— De așa ceva nici că se pomenește p-aci.

— Dar d-ta cine ești?

Sîntul Petru cînd auzi că-l întreabă cine este, nu se putu opri de a nu zîmbi cu milă și-i răspunse:

— Precum mă vezi, eu sunt Petru cu cheile raiului; deschiz la cine se cuvine.

— Bun lucru este asta, moșule. Dară cine te-a pus pe d-ta aci?

— Ce fel, cine m-a pus? Iacă Domnul nostru Isus Christos; cine să mă puie?

— Unde ți-e decretul de numire?

— Ce este aceea decret?

— Iacă, pitacul, formalitatea în puterea căreia ești pus în pîine. N-ai patalama la mînă? Eu te contest.

— Ei! și ce face asta?

— Face că cel întîi venit poate să te revoace, să te suspende, să te destituie și atunci rămîi cu buzele umflate.

Unchiașul Petru, curat la inimă și tare în credință, stătu nițel de se gîndi și o îndoială oarecare păru a se furișa în inima lui. Atunci prinse a întreba pe încurcă-lume:

— Și ce trebuie să fac ca să nu fiu clintit de la slujba mea?

— Iacă, răspunse advocatul, să te duci la cel ce te-a pus în slujbă, să-ți dea un decret că ești numit definitiv.

Sîntul Petru păru a da crezămînt ziselor advocatului, îl lăsă să intre și se duse drept la Domnul Christos.

— Doamne, zise el într-o doară, mi-ai dat cheile raiului, m-ai pus în slujbă, ca să bag de seamă să nu se strecoare în rai vrun nevrednic de a vedea fața ta; dară decret de numire nu mi-ai dat; formalitățile nu sunt îndeplinite.

— De unde-ți vine ție, Petre, astfel de gînduri străine de locul unde te afli? Au doară nu știi tu că aici unul singur este care poruncește și că numai voia lui se face?

— Ba știu, Doamne; dară dacă ar veni cineva să mă conteste, să mă revoace, să mă destituie, cu ce să mă împotrivesc eu carele n-am carte la mînă?

— Du-te, Petre, și-ți caută de treabă, și oi vorbi eu lui Dumnezeu.

Domnul Christos apucă într-o parte și Petru se duse la treaba lui.

Umblind încoa și încolo prin rai, Domnul Christos se întîlni piept în piept cu advocatul. Acesta cum îl văzu, prinse a-l întreba:

— Cu ce drept stai tu, Christoase, d-a dreapta lui Dumnezeu?

— Cu dreptul veciniciei, căci noi una am fost înainte mult de facerea lumei și una vom fi pînă și după sfîrșitul veacurilor.

— Chestiune de apreciere, răspunse advocatul. Dară eu nu-ți voi recunoaște dreptul ăsta pînă nu voi vedea negru pe alb: „Ai carte, ai parte”.

Domnul Christos îi întoarse spatele, îl lăsă să hondrănească, și, văzînd mai cît colea pe Dumnezeu Tatăl, îi zise:

— Tatăl meu, tu știi că între noi nu s-a iscat niciodată vro neînțelegere; voia ta a fost și voia mea, pacea și unirea au domnit pîn-a.cum în locașul acesta al fericirii. Astăzi însă o lăpădătură a firei omenești s-a strecurat în rai. El bagă zîzania între cei drepți, îi îndeamnă la neascultare și nu va întîrzia pînă a cuteza să ridice și vro răzmiriță

— Și cine este acel ticălos?

Dumnezeu făcu astă întrebare numai așa doară de florile mărului, căci el știa de una ca asta pînă încă a nu întră acest scaiet.e în rai.

— Un încurcă-lume, răspunse Domnul Christos, carele după ce a învrăjbit pe tată împotriva fiului, pe soră împotriva fratelui și pe vecin împotriva prietenului, a venit acum să caute pete în soare și raiului. Și sub cuvînt că apără drepturile aproapelui, zarva și pizma umblă înaintea lui. El caută să turbure mințile tuturor cu aiurări d-ale lui, de cari i-a tot șoptit Satana la ureche cît a trăit în lume. Și peste toate acestea cutează să-mi tăgăduiască însuși dreptul meu.

— Cu urgie să se gonească acest urmaș al vrăjmașului omenirii, căci el mîine-poimîne va îndrăzni, poate, să mă necunoască și pe mine însumi și să cerce a mă și goni din rai!

Și porunca Domnului răsună ca un tunet, de se cutremură raiul. Atunci o ceată de îngeri cu săbiile de foc luară la goană pe cel ce, și mort fiind, nu visa decît procese, probe insuficiente, amînări, drepturi nedrepte și proceduri alături cu adevărul. Și huiduindu-l, și lovindu-l, și îmbrîncindu-l, îl scoaseră îngerii din rai cu nepusă în masă, și-l aruncară în tartarul cel mai din afară unde este scrîșnirea dinților și munca de veci, acolo unde locuiește pizma, învrăjbirea și neunirea.