Adunarea din Suceava

 

La Suceava se adună
Mulți resboinici in palat,
Sala naltă greu resună,
Tot poporul s’a sculat,
Ale Ungurilor hoarde
Peste țară năvălesc, S
farmă, pradă, taie, arde
Tot ce’n cale întâlnesc!

Ștefan Vodă, acel mare
Stă pe tronul său tăcut,
Ascultănd pe fie-care,
Ce pe Unguri a văzut.
Toți aprozii, căpitanii
Toți adun ostașii lor,
Și puternici ca Titanii
Vin chemați de Domnitor.

Și Movilă ’n sal’ apare
Cel mai brav dintre Români,
Ce sub Ștefan Domnul mare
Goni hoarde de păgăni,
Și Movilă se’ngrijește
El, ce nu se mai gândi
Dacă dușmanul sporește
Cănd spre dânsul năvăli.

Și Dănilă, cu lungi plete,
Surnumit și Taie-tot,
Căpitan mai multor cete,
A lui Ștefan demn nepot,
Stă pe gănduri că văzuse
Mii și mii de inimici,
Și mulțimea lor nespusă
Ș’a lui Ștefan cete mici.

Ieremia, căpitanul
Cel mai nalt și mai virtos;
Ține’n mănă buzduganul
Ș’intră in sală majestos,
Ca și leul in mânie
Cu ochi mari însângerați,
El așteaptă cu mândrie
Pe dușmanii îngâmfați.

Mihul, falnic ca un soare
Mândru ’n sală a intrat,
De la cap pân la picioare
Acest brav e înarmat.
Toți de-a Ungurilor oaste
Și putere i-au vorbit,
Mihul zice: oști ca aste
Multe noi am biruit.

Chiar Neculcea, el, bătrânul
Înalbit și plin de răni,
Vine să-și espue sinul,
Cu mai mulți bătrâni oșteni.
De mulți ani nu se’narmase,
Toți se mir, când l’au văzut,
Mulți acuma îl uitase,
Și mort alții l’au crezut.'

Și viteazul Șandrea vine,
De Panțirii săi urmat,
Nime’n luptă nu se ține
Cu acest voinic bărbat.
Laiot, bravul de la munte
Cu Plăeșii au sosit,
Nici un dușman să-l înfrunte
Păn acum n’a îndrăznit.

Precum marea se’nfuriază
Cănd furtunele-o muncesc
Și cu valuri se’narmează
Cătră vânturi ce-o isbesc:
Așa’n țara românească
Mic și mare se sculau,
Cănd străinii să răpească
A lor drepturi cutezau!

Și cănd sala se împluse,
Cănd eroii s’adunat,
Cănd tocsinul începuse
Ca se urle’nfricoșat;
Ștefan strigă cu’nfocare:
„Dați-mi spada să mâ’ncing;
Dușmani mulți! Onoare mare!
Pentru-acei, care-i resping!“