Adresa la Senat

 

Dezbaterile asupra Adresei la Senat au atras din nou luarea aminte asupra tendințelor pe cari gruparea junimistă a încercat, și încearcă să le introducă în politica țării. Oca­ziunea a fost cu atît mai bine venită pentru dezvelirea aces­tor tendințe și năzuințe, cu cît conservatorii nefiind repre­zentați în Senat decît prin doi junimiști, dintre care unul e teoreticianul și oratorul grupării, acestora le reveni sar­cina de a discuta programul și activitatea de pînă acum a guvernului, cum și de a expune dorințele opozițiunii, opiniunile și credințele ei, – dacă acest din urmă cuvînt se poate întrebuința pentru junimiști.

D. T. Maiorescu, care a vorbit la Senat în numele con­servatorilor și-a îndeplinit sarcina cu toată conștiinciozitatea unui perfect opozant. Combătînd proiectul de Adresă, d-sa n-a uitat să se folosească de toate mărunțișurile neînsemnate și mai totdeauna neezacte, cari circulă zilnic în presa conservatoare contra guvernului; nici constituționalitatea venirii liberalilor la putere, nici violentarea liber­tății electorale din partea guvernului prin presiuni morale și prin cuvîntările ținute de miniștrii liberali în întruniri publice; nici tendințele demagogice ale guvernului liberal, care aleargă însetat după popularitate și nici măcar chestia națională, niciuna din toate aceste teme bogate pentru un vechi parlamentar n-a fost neglijată de d. Maiorescu, care s-a folosit de fiecare în parte și de toate împreună spre a demonstra, nu numai superioritatea regimului conserva­tor, ci mai mult, nelegimitatea guvernării liberale pe care a găsit-o – nu vă mirați? – mai puțin constitutională decît chiar acea a d-lui Teodor Rosetti în 1888!

Cu forma sa aleasă, cu gesturile sale largi și onctuoase, cuvintele căzîndu-i unul cîte unul de pe buze, disprețuitor și rece, d. Maiorescu și-a rostit cu cunoscuta-i măiestrie de cuvînt elegantul său discurs, al căruia fond îl fomau ju­decăți ca aceea mai sus arătată. El a produs o adîncă impresie asupra ziariștilor conservatori, măguliți cînd și-au văzut micile lor argumente de șicană folosite într-un mare discurs parlamentar și mai ales îmbrăcate într-o formă li­terară aleasă.

D. Maiorescu i-a răspuns d-lui D. A. Sturdza, președin­tele Consiliului și șeful partidului liberal.

D-l D. A. Sturdza mărturisește singur bucuros că nu e orator. Nici gesturile nu le are dinainte pregătite, ba este chiar cam sărac în gesturi; nici forma frazelor nu o are dinainte pregătită. I se întîmplă uneori să-și citească dis­cursurile; nu i se întîmplă niciodată să le reciteze. Fondul discursurilor sale interesează însă foarte mult pe actualul președinte de Consiliu, atît de cunoscut pentru abundența de fapte, date și cifre pe care-și întemeiază argumentările.

Dacă ar fi să facem o comparațiune între d-nii T. Maio­rescu și D. A. Sturdza ca vorbitori, am zice că, pe cînd unul este elegant retor, pe atît celalt este de serios cuvîntător, pentru care cuvîntul nu e numai mijloc de a face fraze frumoase, pentru a acoperi argumentări găunoase, nici de-a­și desfășura erudiția filosofică sau literară, ci mai presus de toate, de a expune clar și fără pretenții, dar cu gravi­tatea cuvenită, părerea sa asupra lucrurilor publice.

Înțelege astfel oricine ce greutate are, în afacerile poli­tice, cuvîntul d-lui D. A. Sturdza și pentru ce, așadar, pă­rerea pe care d-sa a expus-o cu ocaziunea discuției Adresei la Senat, asupra junimismului, merită să fie relevată.

În discursul prin care a răspuns d-lui Maiorescu și a desfășurat programul guvernului, d. D. A. Sturdza s-a ocu­pat în mod incidental și despre junimiști și junimism și i-a caracterizat pe ei și tendințele lor în cîteva cuvinte numai, dar într-un mod nu se poate mai drept și mai puternic ca primejdioși în primul rînd pentru regulata dezvoltare a acestei țări.

Două însușiri caracterizează mai ales pe junimiști:

Transportînd în afacerile Statului ideile scumpe lor în filosofie și în literatură, junimiștii s-au făcut apostolii scep­ticismului politic. De altă parte, cosmopoliți în înțelesul cel mai rău al cuvîntului, junimiștii propăvăduiesc, prin faptă și cuvînt, dar mai ales prin faptă, desconsiderarea cea mai deplină a elementului românesc.

Aceste două tendințe s-au manifestat totdeauna și în toate ocaziunile de către junimiști. Ele s-au văzut la ei pe când erau la putere și cînd batjocoreau instituțiile țării și-și rîdeau de naivii cari țineau la ele, în vreme ce refuzau orice sprijin elementului român și acordau toate ajutoririle străinilor. Aceste tendințe s-au văzut dealtfel și în discur­sul d-lui Maiorescu, care oricît de meșteșugit, n-a putut to­tuși ascunde năzuințele scumpe inimii sale.

A arăta cît sunt de primejdioase ambele aceste idei ju­nimiste e de prisos, căci e de prisos să spunem că în politică nu cu ce-mi pasă mie! și cu scepticismul, ci cu dragostea pentru lucrul public, cu neîncrederea (sic!) în viitor, cu entuziasm se fac fapte mari; și nu disprețuind pe români ci iubindu-i și ocrotindu-i, oamenii de Stat vor înainta țara aceasta.

E de-ajuns să spunem că, grație acestei rele activități politice a lor, junimiștii au izbutit să devină destul de odioși, pentru ca să compromită chiar și mișcarea literară pe care o reprezintă Junimea.