Adânca mare...

 

Adânca mare sub a lunei față,
Înseninată de-a ei blondă rază,
O lume-ntreagă-n fundul ei visează
Și stele poartă pe oglinda-i creață.

Dar mâni ­ ea falnică, cumplit turbează
Și mișcă lumea ei negru-măreață,
Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe
Ducând pieire ­ țări înmormântează.

Azi un diluviu, mâne-o murmuire,
O armonie, care capăt n-are ­
Astfel e-a ei întunecată fire.

Astfel e sufletu-n antica mare.
Ce-i pasă ­ ce simțiri o să ni-nspire ­
Indiferentă, solitară ­ mare!