Acuma cântecul s-a sfârșit

 

Nu știu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat. Dumnezeu,
Lângă mine ștind, mi-a șoptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Și câteodată-avea glas de om.
"Sărbătorește, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate și crește..."

Și ca o pasăre neinvățată
m-am apucat să cânt. Eram mirată
și bucuroasă, și nici n-am simțit
cum trece anotimpul fericit !

Zburați, cântece, zburați departe,
scuturați-mă de pământ și moarte,
și preamăriți natura-n care încă
e liniște și-ntelepciune-adâncă.