A fost să fie

 

Viața omenească e un torent. — Pe maluri
Cresc flori mirositoare. — În turburele-i valuri
Ades, nenorocirea, formează-adânci vultori
Și-n ele, vântul soartei, împinge multe flori
Din câte-odinioară pe înverzite maluri
Se oglindeau în valuri!

Pe țărmul vieții mele, îmbobocind la soare,
Se înălța de-asemeni, misterioasa floare
De-amor și de speranțe, l-al căreia parfum
Cânta privighetoarea prin stuful de pe drum,
Și azi, vultoarea-nghite misterioasa floare
Ce-mbobocea la soare!

Urzelile-ntocmite de soartă, sunt fatale:
Iau floarea sărutată de raze matinale,
Zdrobită, de-o aruncă într-un adânc cumplit,
Precum, cu tot ce poate a fi mai necioplit,
Cucernică, unește prin legături legale,
Atâtea Ideale!

București 1880.