ADIO

Jump to navigation Jump to search
Adio
de Grigore Alexandrescu


<poem>Pocit, faimos proconsol, model de tiranie, Cuplită fie calea pe care ai plecat, Cu apa consacrată prin somnul de veci Vom curăți pământul ce tu ai întinat

Schelet fantasmagoric, ființă infernală, Geroasa, trista-ți climă ea încă n-a produs Jiganie mai crudă, o iazmă mai fatală, De când soarele seara să pleacă la apus.

Dator este românul a sa recunoștință Monarhului ce țara cu tine înzestra, Căci zelul tău sălbatic, fanateca-ți silință De grația robiei pe robi chiar deygusta.

Căci mulți care-mprejuru-ți cerșau a ta rânjire Vrăjmași ai libertății, ce binele nu-l vor, Născuți erau să fie cu tine în unire, De nu umileai, crude, și chiar basețea lor.

Tiran omiopatic, cum nu des se găsește, Otrava prin otravă în noi ai vindicat. O nație întreagă prin mine-ți mulțumește Și te proclam din parte-i al țării Ipocrat.

A! Dacă vom ajunge la ținta mult visată, De voi trăi atuncea (și-mi place să o crez), Tu vei avea, fii sigur, o statuă bogată, Al cării bust cu lanțuri eu am să-l decorez.

În jocul lor, copiii o vor scuipa în față; Și când vreunui gîde vom da numele tău, Acel om se va crede nevrednic de viață, Pierdut din omenire, bătut de Dumnezeu.

Așa când toamna rodul s-a copt în vii, grădină, Țăranul ce se teme de hoții zburători Pe ramură înaltă expune la lumină Scheletul coțofenei, cadavrul unei ciori.

Spectacolul gonește jivine răpitoare, De lacoma lor ceată ogorul e ferit. Țăranu-atunci profită d-a feței lui sudoare. E veselă natura și omul mulțumit.

Adio! lung adio! și fără revedere, Departe, mult departe te du din țara mea, Pustiul Siberiii te-așteaptă cu plăcere, Pământul să te-nghită și dracul să te ia.