Așteptatei (Pavelescu, 2)

 

Nu te cunosc. Setoși de admirare
Nu te sorbiră ochii-mi niciodată,
Nici forma ta, în marmură sculptată,
N-am prins-o-n brațe beat de adorare.

Au ochii tăi culoarea-albastră-a mării
Ce scaldă țărmii veselei Italii?
În păru-ți blond își ninse portocalii,
Înfiorate, florile uitării?

Ori poate ochii tăi sunt diamante
Cu-nflăcărări adânci și-ntunecoase...
Ca și figurile misterioase
Din infernala Comedie a lui Dante?

Nu știu, dar te iubesc și cu-atât dor,
Aștept mereu sosirea ta divină,
Că viața mea-i de tine-așa de plină,
C-am și uitat că-mbătrânesc și c-o să mor.