300.000 lei

Jump to navigation Jump to search
300.000 lei
de Anton Bacalbașa


Cînd vor apărea rîndurile acestea, dotaţiunea moştenitorului tronului va fi votată. Putem dar vorbi ca de un fapt împlinit.

A mai spune că sîntem împotriva acestei risipe ce se face cu banii ţării este a spune aceea ce toată lumea ştie. Pentru noi, această dotaţiune este o risipă, dar nu mai mult. Ea dovedeşte încă o dată că statul, pe care un socialist l-a botezat „conspiraţia minorităţii împotriva majorităţii”, nu caută altceva decît să-şi întărească stîlpii pe care se reazimă toată organizaţia lui.

Societatea modernă, admirabila societate pe care infamii de socialişti vor s-o schimbe, are nevoie pentru menţinerea ei de o mulţime de instituţii care de care mai drăguţe. Armata, regalitatea, prostituţia, toate aceste drăgălaşii în numele cărora se închină burghezul cuminte, nu sînt altceva decît nişte factori inerenţi organizaţiei moderne.

Într-o societate întemeiată pe exploatarea omului, pe jefuirea muncii celor mulţi, puteţi oare să vă-nchipuiţi lipsa armatei? Aş! Ce-ar face atunci mojicii?

Într-o societate în care familia are nişte baze atît de solide. În care nenorocita ceea care se numeşte dragoste e lăsată doar pe seama nebunilor de poeţi şi-n care femeia e socotită fiinţă inferioară, chair à plaisir ori roabă economică, vă puteţi închipui dispariţia prostituţiei? S-ar cufunda pămîntul, domle!

Acelaşi lucru şi cu regalitatea. Cine are barbă trebuie să aibă şi pieptene, cine are burghezie, armată şi prostituţie trebuie să aibă şi un vodă… Cum ar rămîne altfel fără stăpîn aste trei podoabe?

Văd de aici pe republicani zîmbind:

— Dar Franţa? Franţa n-are burghezie? Şi unde are rege?

Aşa e. Numai că nu haina face pe călugăr. Ilustrul Carnot nu e rege, dar e un fel de rege. El domneşte peste aceleaşi frumoase instituţii, are-n slujbă aceiaşi soldaţi ca Napoleon şi vroieşte tot „menţinerea proprietăţii private, a armatei oficiale, a prostituţiei publice”. Deosebirea e că poartă frac în loc de tunică şi pantaloni fără vipuşcă… încolo… Celestin e Flondor.

Şi astfel, graţie acestei minunate organizaţii sociale, der arme Fried’l va intra în posesia a lei 300.000 pe fiecare an.

Cîte nu s-ar putea face cu 300.000 de lei pe fiecare an în ţara asta? N-avem şcoli, n-avem şosele, n-avem spitale, totuşi, trebuie să luăm pîinea din gura fiilor şi s-o dăm cîinilor. Am văzut mame care ies la plimbare gătite după ultimul j’urnal, pe cînd copiii le merg la şcoală desculţi…

Aşa vroieşte vremea în care trăim. Şi aci sînt de acord toate partidele istorice care ţin la tron şi la dinastie. Liberalii au dat unchiului, conservatorii dau nepotului, ba de astă dată şi liberalii sînt oficialmente de acord; cei care cîrtesc nu sînt disciplinaţi.

Armonie, armonie.

Pentru noi. Încă o dată, dotaţia prinţului este o risipă, dar nimic mai mult. Cine zice monarhie, cine zice societate burghezească trebuie să zică în acelaşi timp şi „cheltuială de întreţinere”. Nu cumva regele are să guverneze numai pour l’amour de l’art?

Este un jaf în banii ţării, da. Dar acest jaf este foarte neînsemnat faţă cu jaful permanent ce se face pe spinarea muncitorilor de către clasa stăpînitoare. Oriunde există muncă, oriunde există salariu, există şi jaful. Dacă am socoti laolaltă cu cît sînt jefuiţi toţi salariaţii pe fiecare zi, de cîte sutimi de ori s-ar acoperi suma de 300.000 lei!

Iată pentru ce, declarînd că socotim dotaţia făcută de Camera burghezească viitorului ei şef ca un furt săvîrşit în dauna ţării, nu ne putem opri mult timp asupra acestui caz izolat, ci privim mai departe, la hoţia permanentă, pentru desfiinţarea căreia organizăm pe cei furaţi.

Cauzele – nu efectele.