17:23

Jump to navigation Jump to search
←← 16:09 17:23 de Gelu Vlașin
(Atac de panică)
17:45 →→


birtul tău
s-au așternut
versurile
precum
halbele
lipsite
de sens
bați din
palme
printre mici și muștar
vorbele
răscolesc amintiri
precum hoții buzunarele sparte
în piața sudului
traiane
spune-mi tu
peste
masa plină
de bunătățile altora
spune-mi tu
cipariule
în
fiecare cuvânt pe
care-l rostești pentru
publicul tău însetat
hai dați-o dracului
de conveniență socială
și
dezbrăcați-vă umilința
vizavi
de piața floreasca
hai
dați-o naibii de pudoare
și
nu mai scoateți limba
precum peștele pe
uscat
în
acvariul
de plumb
la terasa lui bara
(unde-ți pierzi toată vara)