15 mai 1848
15 mai 1848 de Vasile Alecsandri |
Fraților, nădejde bună! fiți cu toți în veselie!
Cerul însuși ocrotește scumpa noastră Românie!
Azi e ziua de-nviere a românului popor,
Care singur își urzeste dulce, mândru viitor.
Priviți cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată;
Priviți soarele ce-aruncă o lumină înflăcărată;
Priviți vaile-nflorite, codrii, munții înverziți!
Cerul, soarele, pământul astăzi sunt împodobiți;
Căci e ziua mult dorită, căci e zâna mult măreață,
Unde falnic se ridică România îndrăzneață!
Fraților, nădejde bună! azi, sub cerul fără nori,
Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmpi de flori
S-innoiesc în fața lumei a lor vecinică-nfrățire
Dup-o lungă, dureroasă și fatală despărțire.
Fraților, nădejde bună! Viitorul ce urziți
Va fi vrednic de trecutul a strămoșilor slăviți!
Bărbăția și unirea între voi de-acum domnească,
Și strigați în libertate: România să trăiască!