10 Mai 1897

 

Ziua de 24 Ianuarie și cea de 10 Mai sunt cele două mari sărbători naționale. Ele amintesc punctele culminante ale istoriei noastre contemporane, care strălucesc cu atât mai puternic, cu cât, dindărătul lor, înspre trecut, se-ndesește negura atâtor vicisitudini seculare.

În mai puțin de patruzeci de ani, două țări surori, unite în fine, după o despărțire de veacuri, constituind un stat, își recapătă neatârnarea, se proclamă regat și devine una dintre garanțiile de ordine și de pace în orientul Europei.

Fără-ndoială, succesele politice, dezvoltarea economică, progresul nostru în general se datoresc tuturor forțelor poporului nostru. Acei ce au voit să facă din acest progres o legendă particulară, a unui singur partid politic, au fost niște șarlatani. Fără-ndoială că tot ce țara noastră a realizat ca propășire și morală și materială este datorit țării întregi; dar e tot așa de adevărat că nu puțin a contribuit la realizarea acestui bine concursul superioarei inteligențe, prudenței totdeauna deștepte, înaltei dibăcii politice a Regelui Carol I.

În mijlocul frumoasei parade de astăzi, e bine să amintim că acum douăzeci și șase de ani și două luni, exact, partidul politic care a tins mereu, de la o vreme, să-și facă din progresul țării noastre, o legendă particulară, hotărâse izgonirea tânărului prinț Carol I de pe tronul României, după de-abia cinci ani de domnie.

În noaptea de 10-11 martie '71, fiind prim-ministru răposatul Ioan Ghica, iar prefect de poliție Simeon Mihăilescu, prințul Carol I, obosit de agitațiile antidinastice ale partidului căruia îi încredințase cârma afacerilor publice, se pregătea să părăsească tronul și să plece.

Și ar fi plecat... Dar a venit atunci un bărbat politic lângă Majestatea Sa, și i-a spus cu hotărâre:

„Majestatea Ta, ai o legătură cu țara aceasta cu mult prea serioasă ca să o rupi într-un moment de oboseală și de dezgust. Țara aceasta mai are încă elemente sănătoase și cuminți, pe lângă elementele tulburătoare și smintite care vor s-o arunce la fiecare cinci ani în aventuri nebunești. Majestatea Ta, trebuie să rămâi !”

Și Majestatea Sa a rămas... Omul care vorbise astfel Majestății Sale era L. Catargiu.

Astăzi la 10 Mai 1897, ne întrebăm: ce s-ar fi-ntâmplat dacă scopurile și dorința agitatorilor s-ar fi realizat la 10 martie '71 ?

Desigur nimeni nu o poate spune. Dacă istoria lucrurilor întâmplate este așa de îndoioasă adesea, și, din nenorocire, adesea este așa de ușor uitată, desigur că istoria lucrurilor ce a fost să nu se-ntâmple, e cu atât mai greu de închipuit și nici nu trebuie să ne gândim la dânsa.

Fără a uita istoria celor întâmplate, mulțumim norocului că n-a lăsat să se întâmple altceva, și, ca Partid Conservator, care am ajutat la opera acestui noroc, salutăm din toată inima pe Majestatea Sa Regele Carol I, cu toată dragostea și respectul ce se cuvin unui suveran brav și înțelept.