0 și 1

Jump to navigation Jump to search
0 și 1
de George Ranetti


Țifra Zero, obosită,
Gâfâind, cum e ea grasă,
Vru-ntr-o zi să stea la masă,
Căci era și flămânzită
(Pântecu-i e vecinic gol,
Lângă Unu. Deci domol,
Zero roagă să-l primească
Un minut să s-odihnească
Și foamea să-și potolească.
Însă Unu,
Ca nebunu,
Insultă pe bietul Zero:
- „Cum îndrăznești, hahalero,
Lângă mine să te-așezi?
Nu te vezi
În ce hal ești, măi fârtate?
Un nimic!... O nulitate!
Eu, cu capul sus, semeț,
Și drept ca un făcăleț,
Stau în fruntea tuturor,
Stau în fruntea țifrelor.
Să stai tu la prânz cu mine?!
Tu, pe care te-am văzut
Încă cu-n altul ca tine,
Tot așa necunoscut,
Stând pe uși de la latrine?
Marș d-aici!”
- „Nu fi mândru cu cei mici,
Unule,
Nebunule!
Îi răspunse Zero-ndată:
Darnic n-ai fost niciodată,
Nici bărbat,
Probă că nici nu-mpărțești,
Nici nu-nmulțești:
Acest fapt e demonstrat.”
Pe când cearta era-n toi
Și era să fie lată,
Țifra Două, înarmată,
Porni dârză la război
Împotriva țifrei Unu,
Și l-ar fi distrus, cu tunu,
Ori mai știu eu cu ce armă,
Dacă Unu speriat,
Pe Zero n-ar fi chemat
Cu un strigăt de alarmă.
Zero, iertând pe mișel,
Veni-ndată lângă el,
Silind pe Două să plece,
Căci – vă jur că nu-i minciună –
Unu și Zero-mpreună
Aveau putere cât Zece.

Vechi de când cu tata Noe
E-un proverb ce spune bine:
„Totdauna ai nevoie
De unul mai mic ca tine.”