„Constituționalul” poet

 

Organul junimist își permite din când în când și accese de lirism.

Așa, de exemplu, focul de la Teatrul Maican îl inspiră să ne dea câteva rânduri de înaltă poezie. Se știe că sinistrele inspiră pe poeți în cel mai înalt grad. Cutremurele, uraganele, trombele, incendiile mari sunt tot atâtea pretexte lirice.

Să scoatem florile alese ale bucății din Constituționalul. Iată-le:

“Foc !... sergentul postat în fața tribunalelor a fost atras de un fum puternic.”

Văzându-se atras, ce face sergentul?

“Își aruncă ochii pe acoperișul caselor, unde ieșea o coloană de fum puternică și deasă.

Împrejurimile erau luminate a giorno de puterea focului... Focul era în toată puterea, cu toate că nu trecuse nici un sfert de oră de la anunțarea lui...”

Se știe că un foc, mai ales puternic, nu începe decât de la anunțarea lui. Poetul trebuie să fie și este totdeuna și logic.

“Totul fusese prada flacărilor”; însă afară de Totul, tot “s-a putut salva de la aceeași pradă a acelorași flacăre câte un scaun, o culisă, un ohiect”.

Vine apoi strofa “Stingerea definitivă”; poetul a crezut de cuviință să nu ne descrie și stingerea provizorie.

Avem apoi Cauzele sinistrului, ale cărui peripeții au fost viu comentate de asistenți.

“Tot ce e de mirat e că pare cam ciudat cum a luat foc dintr-o mică neglijență un teatru așa de bine aranjat și... asigurat contra incendiului!”

Asta în adevăr este mare minune: cum să poată arde un edificiu bine aranjat și mai ales asigurat tocmai contra incendiului? Asta e tot așa de absurd ca și încetarea din viață a unei persoane asigurate în contra cazului de moarte!

“Mister!” zice poetul.

Și acum finalul:

“Bieților artiști francezi, cari au dat aseară în fața unei săli goale La fille da Tambour-major, le-a fost dat cupa cea mai amară...”

Care să fie acea cupă?

“...le-a fost dat să se întoarcă cu o garderobă de 30—40.000 lei pierdută.”

Iată deosebirea între un om de talent si un om ordinar; eu, comun muritor, dacă mi-aș fi pierdut garderoba, sunt sigur că mă întorceam fără ea. Artistul tot artist: după ce i se dă cea mai amară cupă, se-ntoarce cu garderoba lui, măcar c-a pierdut-o.

Frumos lucru e poezia!