Constituția Republicii Moldovenești Nistrene

Salt la: navigare, căutare

CONSTITUȚIA RЕPUBLICII MOLDOVЕNЕȘTI NISTRЕNЕ

(Constituția Republici Moldovenești Nistrene, scrisă în alfabetul chirilic moldovenesc, singurul oficial)

Adoptată la referendumul din 24 decembrie anul 1995 și semnată de Președintele Republicii Moldovenești Nistrene la 17 eanuarie anul 1996. Redacția în vigoare, în conformitate cu modificările întroduse de legea Constituțională № 310 - CZID din 30 iunie anul 2000.

Noi, poporul multinațional al Republicii Moldovenești Nistrene, - unici cu soartă comună pe pămîntul nostru; - aprobînd drepturile și libertățile omului, dezvoltarea liberă a personalității; - reeșind din responsabilitatea pentru Patria noastră, în fața generației actuale și celei viitoare; - confirmînd valorile omenești, tendința de a trăi în pace și înțelegere cu toate popoarele în conformitate cu principiile și normele unanim acceptate ale dreptului internațional; - stabilind un stat juridic, care va asigura supremația legii, ca ecsprimare a voinței poporului; - respectînd memoria strămoșilor, care ne-au transmis dragostea și stima față de Patrie; - dorind să asigurăm bunăstarea și prosperarea Regiunii Nistrene, adoptăm Constituția Republicii Moldovenești Nistrene.

TITLUL I. BAZELE REGIMULUI CONSTITUȚIONAL

Articolul 1 Republica Moldovenească Nistreană este un stat de drept, democratic, suveran, independent. Purtătorul suveranității și unica sursă a puterii în Republica Moldovenească Nistreană este poporul. Poporul își eczercită puterea sa nemijlocit prin organele puterii de stat și organele administrării locale. Ecsprimarea superioară a puterii poporului sînt referendumul și alegerile libere. Nimeni nu posedă dreptul uzurpării puterii în Republica Moldovenească Nistreană. Cucerirea puterii sau uzurparea împuternicirilor de putere este un delict sever împotriva poporului.

Articolul 2 Constituția Republicii Moldovenești Nistrene posedă o putere juridică superioară și acțiune directă. Organele puterii de stat și de administrare, ale autoadministrării locale, persoanele oficiale, asociațiile obștești și cetățenii sînt obligaci să respecte Constituția și legile Republicii Moldovenești Nistrene.

Articolul 3 Cetățenia Republicii Moldovenești Nistrene se capătă și se anulează în confomitate cu legea constituțională, este egală pentru toci cetățenii, indiferent de cauzele căpătării ei. Cetățeanul Republicii Moldovenești Nistrene nu poate fi lipsit de cetățenie sau de dreptul schimbării ei. Cetățeanul Republicii Moldovenești Nistrene poate avea cetățenia altui stat - cetățenie dublă. Cetățenii străini și persoanele fără cetățenie se folosesc de drepturile și libertățile cetățenilor Republicii Moldovenești Nistrene, dacă altceva nu este stabilit de lege.

Articolul 4 În Republica Moldovenească Nistreană sînt recunoscute proprietatea de stat, cea particulară și alte forme ale ei. Toate formele proprietății în egal sînt asigurate de stat.

Articolul 5 Pămîntul, resursele pămîntului, apele, pădurile, spațiul aerian, cît și alte resurse naturale sînt obiectele ecsclusive ale proprietății statului. Loturile de pămînt pot fi în folosința cetățenilor cu dreptul la moștenire pe toată veața, cu toate acestea mărimile lor limitate și ordinea folosirii se determină de lege.

Articolul 6 Puterea de stat în Republica Moldovenească Nistreană se efectuează pe baza diferențierii legislative, eczecutive și judiciare. Organele puterii legislative, eczecutive și judiciare în limitele mandatului său sînt de sine stătătoare.

Articolul 7 În Republica Moldovenească Nistreană se recunoaște și se garantează autoadministrarea locală, compusă din Sovetele deputaților poporului și organele autoadministrării obștești teritoriale, care nemijlocit sau prin organele alese de ele de sine stătător rezolvă problemele sociale, economice, politice și culturale de însemnătate locală, reeșind din interesele de stat și din interesele populației unității administrativ-teritoriale.

Articolul 8 Statul, organele lui și persoanele oficiale își eczercită activitatea sa în condițiile diferitor tipuri democratice ale instituțiilor și opiniilor politice. Statul regulează relațiile între comunitățile sociale, naționale și altele pe baza principiilor egalității și stimei drepturilor și intereselor lor. Se interzice activitatea formațiunilor obștești, a organelor lor și reprezentanților, îndreptată împotriva suveranității Republicii, la schimbarea forțată a bazelor regimului constituțional, la destrămarea securității statului, crearea formațiunilor militarizate neligitime, ațîțarea vrajbei de rasă, naționale sau religioase.

Articolul 9 Republica Moldovenească Nistreană este un stat laic. Nic o religie nu poate fi stabilită ca de stat sau obligatorie. Asociațiile religiose sînt dezbinate de la stat și sînt egale față de lege.

Articolul 10 Politica ecsternă a republicii reese din principiile egalității suverane a statelor, neaplicarea forței, reglarea pașnică a conflictelor, neamestecul în afacerile interne ale altor state. Principiile unanim recunoscute și normele dreptului internațional, cît și tratatele internaționale ale Republicii Moldovenești Nistrene constitue bazele relațiilor cu alte state și partea principală a sistemului de drept.

Articolul 11 Pentru apărarea suveranității și independenței Republicii Moldovenești Nistrene se formează Forțele armate. Ordinea formării și activității Forțelor armate sînt determinate de lege.

Articolul 12 Statutul limbii oficiale în egal li se oferă limbilor moldovenești, rusă și ucrainene.

Articolul 13 Republica Moldovenească Nistreană are drapel de stat, stemă și imn, ce sînt simbolurile republicii și sînt adoptate de lege. Capitala Republicii Moldovenești Nistrene este orașul Tiraspol.

Articolul 14 În componența Republicii Moldovenești Nistrene întră: orașele Bender (cu satele Varnița, Gîsca Proteagailovca), Dubăsari, Rîbnița, Tiraspol; raioanele - Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Slobozia, Rîbnița. Hotarele și teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene sînt stabilite de lege.

Articolul 15 Regulamentele capitolului actual al Constituției constitue bazele regimului constituțional al Republicii Moldovenești Nistrene și nu pot fi schimbate,numai doar în ordinea stabilită de Constituția în vigoare. Nic un fel de alte regulamente ale Constituției nu pot fi în contradicție cu bazele regimului constituțional al Republicii Moldovenești Nistrene.

TITLUL II. DREPTURILE, LIBERTĂCILE, OBLIGACIUNILE ȘI GARANCIILE OMULUI ȘI CETĂCeaNULUi

Articolul 16 Omul, drepturile și libertățile lui sînt cele mai de preț ale societății și statului. Apărarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului sînt obligațiunea statului. Drepturile și libertățile de bază ale omului nu se despart și aparțin fiecăruea de la naștere.

Articolul 17 Toci posedă drepturi egale și libertăci față de lege fără diferențierea genului, rasei, naționalității, limbii, religiei, provenienței sociale, convingerii, stării personale și sociale. Înlesnirile și privilegiile pot fi stabilite numai de lege și trebue să corespundă principiilor dreptății sociale.

Articolul 18 Limitarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului se admite numai în cazurile prevăzute de lege, în interesele securității de stat, ordinii obștești, apărării moralității, sănătății populației, a drepturilor și libertăților altor persoane. Nimeni nu se poate folosi de înlesniri și privilegii, ce contrazic legii.

Articolul 19 Fiecare are dreptul la veață. Statul apără dreptul la veață al omului de la diferite atentate antilegitime. Pedeapsa cu moartea pînă la anularea ei poate fi aplicată în conformitate cu legea, ca o măsură ecscepțională de pedeapsă pentru delicte severe împotriva veții și numai la sentința judecătoriei.

Articolul 20 Fiecare are dreptul la libertate și inviolabilitate personală. Nimeni nu poate fi supus arestării sau întreținerii sub strajă, numai conform legii. Persoana, întreținută sub strajă, are dreptul la verificarea judiciară a legitimității reținerii lui sau arestului.

Articolul 21 Nimeni nu trebue supus chinurilor, pedepsei și purtării crude, fără omenie, ce înjosește demnitatea lui, cît și ecsperiențelor medicale sau de alt gen fără acordul lui.

Articolul 22 Fiecare acuzat în comiterea delictului se socoate nevinovat, pînă ce vina lui nu va fi dovedită în ordinea prevăzută de lege și stabilită de sentința în vigoare a judecătoriei. Acuzatul nu este obligat de a dovedi nevinovăția sa.

Articolul 23 Nimeni nu este obligat să mărturisească împotriva sa, soțului său, neamurilor apropiate, cercul cărora este determinat de lege. Dovezile primite prin încălcarea legii nu au putere juridică.

Articolul 24 Fiecare are dreptul la apărarea numelui său, la apărarea de la atentate la cinstea și demnitatea sa, amestecul în veața personală, la taina personală și familiară, la inviolabilitatea spațiului locativ. Nimeni nu are dreptul de a întra în spațiul locativ, de a eczecuta percheziții sau cercetare vizuală, să încalce taina scrisorilor și a convorbirilor în afară de cazurile și ordinea prevăzute de lege.

Articolul 25 Cetățenii Republicii Moldovenești Nistrene au dreptul de a se deplasa liber și de a alege locul de trai în limitele hotarelor republicii, de a o părăsi și fără pedici să se întoarcă înapoi.

Articolul 26 Maternitatea și copilăria, familia se află sub ocrotirea statului. Grija față de copii, educarea lor ține de datoria părinților. Copiii apci pentru muncă, ce au atins vîrsta de 18 ani, sînt obligaci să aibă grijă de părinții neapci pentru muncă.

Articolul 27 Fiecare are dreptul la libertatea gîndirii, a cuvîntului și convingerii. Fiecare are dreptul prin orice metodă legitimă de a căuta, primi și răspîndi orice informație, cu ecscepția celei, care e îndreptată împotriva regimului constituțional sau ce constitue o taină de stat. Lista informațiilor, ce prezintă o taină de stat, este stabilită de lege. Fiecăruea i se garantează libertatea opiniei, convingerii și ecsprimarea lor liberă.

Articolul 28 Mijloacele de informare publică nu sînt supuse cenzurii.

Articolul 29 Cetățenilor Republicii Moldovenești Nistrene li se garantează dreptul la primirea, păstrarea și răspîndirea unei informații depline, juste și la timp despre activitatea organelor statale, asociațiilor obștești, despre veața economică, politică și internațională, despre starea mediului înconjurător. Organele puterii de stat și ale administrării, organele autoadministrării locale, persoanele lor oficiale sînt obligate să asigure cetățeanului Republicii Moldovenești Nistrene posibilitatea de a fi la curent cu documentele și materialele, ce atrag interesele și drepturile lui de lege, în caz dacă altceva nu este prevăzut de lege.

Articolul 30 Libertatea cinstei este garantată pentru toci. Fiecare are dreptul de a susține orice religie sau să nu împărtășească nimic. Nu se admite propagarea forțată a opiniilor religioase.

Articolul 31 Cetățenii Republicii Moldovenești Nistrene au dreptul să participe la administrarea problemelor societății și a statului atît nemijlocit, cît și prin intermediul reprezentanților săi. O așa participare se eczercită prin autoadministrarea locală, eczercitarea referendumurilor și prin formarea organelor democratice statale. Cetățenii Republicii Moldovenești Nistrene pot liber să aleagă sau să fie aleși în organele de stat pe baza dreptului electoral total, egal, direct și prin vot secret.

Articolul 32 Libertatea adunărilor, mitingurilor, manifestărilor în stradă, demonstrațiilor și pichetărilor, ce nu încalcă ordinea de drept a altor cetățeni ai Republicii Moldovenești Nistrene, este garantată de stat. Ordinea petrecerii acestor măsuri este stabilită de lege.

Articolul 33 Cetățenii Republicii Moldovenești Nistrene au dreptul de a se uni în uniuni sindicale, partide politice și alte asociații, de a participa la mișcările în masă neinterzise de lege.

Articolul 34 judecătorii, lucrătorii procuraturii, colaboratorii organelor afacerilor interne, ai comitetului controlului de stat, ai organelor securității, militarii nu pot fi membri ai partidelor politice și ai altor asociații obștești, ce urmează scopuri politice.

Articolul 35 Munca este liberă. Fiecare are dreptul de a dispune liber de capacitățile sale la muncă, de a alege tipul de activitate și profesie. Munca forțată este interzisă. Fiecare are dreptul la muncă în condițiile, ce corespund cerințelor securității și igienei, la menținerea muncii fără discriminări și la un salariu nu mai jos de salariul minimal determinat de lege, cît și la dreptul asigurării în caz de șomerie. Este recunoscut dreptul la conflicte de muncă individuale și colective cu aplicarea mijloacelor determinate de lege, a soluționării lor, inclusiv dreptul la grevă. Fiecare are dreptul la odihnă. Celora ce muncesc conform contractului de muncă li se garantează durata orelor de muncă conform legii, zilele de odihnă și de sărbători, concediul plătit anual.

Articolul 36 Fiecare are dreptul la aplicarea liberă a capacităților sale și a averii în activitatea întreprinzătoare sau o altă activitate, ce nu contrazice legii, în activitatea economică.

Articolul 37 Statul garantează fiecăruea dreptul la proprietate. Proprietarul posedă, se folosește și dirigează averea personală, după cum crede. Nimeni nu poate fi lipsit de averea sa, doar conform hotărîrii judecătoriei. Aplicarea dreptului la avere nu trebue să pricinuească daune mediului înconjurător, valorilor istorico-culturale, să lezeze drepturile și interesele altor persoane ocrotite de lege sau de stat. Dreptul la moștenire este garantat.

Articolul 38 Fiecare are dreptul la asigurare socială la bătrînețe, în caz de perdere a aptitudinii de muncă sau a întreținătorului familiei și în alte cazuri prevăzute de lege. Pensiile, bursele și alte tipuri de ajutor social nu pot fi mai joase decît nivelul stabilit oficial de stat. Articolul 39 Cetățenilor Republicii Moldovenești Nistrene li se garantează dreptul la ocrotirea sănătății, inclusiv deservirea gratuită medicală și tratamentul în instituțiile ocrotirii sănătății de stat.

Articolul 40 Fiecare are dreptul la un mediu înconjurător nepericulos pentru veață și sănătate și la compensarea daunei, pricinuite prin încălcarea acestui drept.

Articolul 41 Fiecare are dreptul la învățătură. Cetățenilor li se garantează studii gratuite medii generale și medii profesional-speciale în instituțiile de învățămînt de stat. Fiecare are dreptul, pe bază de concurs, conform capacităților sale, să primească gratuit studii superioare în instituțiile de învățămînt de stat. Învățămîntul general de bază este obligatoriu. Republica Moldovenească Nistreană stabilește unele standarde de stat ale învățămîntului, susține diferite forme ale învățămîntului și autoinstruirii.

Articolul 42 Fiecare cetățean al Republicii Moldovenești Nistrene are dreptul la spațiu locativ. Nimeni nu poate fi lipsit de spațiul locativ. Organele puterii de stat stimulează construcția locuințelor, crează condiții în efectuarea dreptului la spațiu locativ. Nevoeașilor, altor cetățeni indicaci în lege, ce au nevoe de spațiu locativ, el li se oferă gratuit sau printr`un preț accesibil din contul statului, sau din alte fonduri locative în conformitate cu normele stabilite de lege.

Articolul 43 Fiecare cetățean are dreptul de a păstra apartenența sa națională, precum că nimeni nu poate fi impus la determinarea și indicarea apartenenței naționale. Ponegrirea demnității naționale se pedepsește conform legii. Fiecare are dreptul să se folosească de limba sa maternă, de a alege limba de comunicare.

Articolul 44 Cetățenii Republicii Moldovenești Nistrene au dreptul la creația artistică, științifică și tehnică. Proprietatea intelectuală este ocrotită de lege. Statul are grijă de dezvoltarea culturală, științifică și tehnică a societății.

Articolul 45 Statul asigură drepturile și libertățile cetățenilor, întărite în Costituție. Enumerarea în Constituție a drepturilor și libertăților nu trebue interpretată ca o negare sau o diminuare a altor drepturi și libertăci unanim recunoscute.

Articolul 46 Fiecăruea i se garantează apărare juridică a drepturilor și libertăților, a dreptului la apel în judecată a hotărîrilor și acțiunilor neligitime ale organelor de stat, persoanelor oficiale, asociațiilor obștești.

Articolul 47 Eczercitarea drepturilor și libertăților este inseparabilă de îndeplinirea de către cetățean și om a obligațiunilor sale față de societate și stat.

Articolul 48 Apărarea Republicii Moldovenești Nistrene este obligațiunea sfîntă a fiecăruea. Legea determină obligațiunea militară totală.

Articolul 49 Fiecare e obligat să respecte Constituția și legile, să stimeze drepturile, libertățile, cinstea și demnitatea altor oameni.

Articolul 50 Fiecare este obligat să aibă o atitudine pozitivă față de natura înconjurătoare.

Articolul 51 Fiecare este obligat să păstreze moștenirea culturală și morală a poporului Republicii Moldovenești Nistrene.

Articolul 52 Fiecare este obligat de a plăti impozitele și tacsele locale, determinate de lege.

TITLUL III. BAZELE ADMINISTRĂRII DE STAT

Articolul 53 1. Fiecare are dreptul la compensarea daunei din partea statului, administrației locale, care a fost pricinuită de acțiunile neligitime (sau inactivitate) ale organelor puterii de stat, administrației locale sau ale persoanelor lor oficiale. 2. Respectarea demnității umane, protecția deplină, absolută și imediată a drepturilor și libertăților omului și cetățeanului, asigurarea condițiilor pentru dezvoltarea liberă a cetățenilor este obligațiunea organelor puterii de stat, a administrației locale și a persoanelor oficiale. 3.Orice acte normative de drept, care abordează drepturile, libertățile și îndatoririle omului și cetățeanului, nu pot fi aplicate dacă ele nu sînt publicate oficial.

Articolul 54 1. În condițiile stării de urgență sau stării de război, în conformitate cu legea constituțională, pot fi limitate drepturile și libertățile constituționale ale omului și cetățeanului, care sînt reglementate de articolele 4, 20, 24, 25, 27, 28, 31, 32, 33, 35, 36, 37 ale Constituției actuale. În condițiile stării economice ecscepționale, în conformitate cu legea constituțională, pot fi limitate drepturile și libertățile constituționale ale omului și cetățeanului, care sînt reglementate de articolele 4, 35, 37 ale Constituției actuale. Limitarea drepturilor și libertăților, care sînt indicate în Articolul prezent, poate fi stabilită prin indicarea limitelor și a termenului acțiunilor. Alte drepturi și libertăci constituționale ale omului și cetățeanului nu pot fi supuse restricției. 2. Starea de urgență, de război sau economică pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene poate fi întrodusă, avînd prezente motive necesare și în consecutivitate cu legea constituțională.

Articolul 55 1. Republica Moldovenească Nistreană este o republică prezidențială. 2. Un singur organ sau o singură persoană nu poate fi împuternicită cu mandatul a două sau trei ramuri ale puterii. Puterea legislativă nu poate fi acordată unei singure persoane. Organele eczecutive ale puterii de stat nu pot fi împuternicite la promulgarea legilor, ear puterea legislativă nu poate avea împuterniciri ecspeditive la conducerea operativă a organelor și instituțiilor eczecutive și a organelor judiciare ale puterii de stat. Fiecărui organ al puterii de stat i se distribuește funcție de control în limitele împuternicirii, care sînt acordate de Constituția prezentă și lege. 3. Puterea judiciară se realizează de judecăci, decizia cărora este emisă din numele Republicii Moldovenești Nistrene.

Articolul 56 Republica Moldovenească Nistreană, ca un stat suveran, prin intermediul organelor puterii de stat și a conducerii, întemeeate în ordin reglementat de Constituția prezentă și de asemenea de persoane funcționare de stat, își ea realizarea următoarelor funcții de bază: a) formarea și menținerea mediului de locuire favorabil; b) eczercitarea ocrotirii sănătății populației; v) formarea și funcționarea sistemelor asigurării sociale ale populației, a gradului de preocupare, a protecției populației capabile de muncă; g) dezvoltarea științei, culturii și asigurarea populației cu posibilitatea de a căpăta studii; d) eczercitarea activității de politică ecsternă; e) formarea și asigurarea activității sistemului financiar al statului; j) asigurarea dezvoltării economiei; z) funcționarea comerțului interior și ecsterior; i) crearea condițiilor de funcționare a transportului și a comunicațiilor într`un sistem unitar; c) asigurarea condițiilor de activitate a sectorului agrar, orientat în satisfacerea necesităților populației; l) păstrarea și utilizarea națională a resurselor naturale; m) crearea condițiilor de funcționare a industriei și a energeticii; n) asigurarea capacității de apărare a statului; o) asigurarea siguranței interne cu scop de funcționare normală a activității vitale a statului; p) realizarea activității de drept pentru siguranța și binele populației; r) asigurarea activității organelor juridice; s) hotărîrea altor întrebări, ce au nevoe de sentință unitară și adaptarea lor pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene, pentru asigurarea bunurilor materiale în folosul populației.

Articolul 57 Tratatul internațional al Republicii Moldvenești Nistrene, dacă stabilește alte reguli, neprevăzute de legislația Republicii, poate fi ratificat de Sovetul Suprem numai după adoptarea (sau în acelaș timp cu adoptarea) de el a legii, care întroduce schimbări în legislația în vigoare, în conformitate cu convenția internațională a Republicii Moldovenești Nistrene, care este supusă ratificării.

Articolul 58 Eczercitarea unor împuterniciri ale organelor puterii de stat poate fi delegată pe baza adoptării legii constituționale prevăzute de Articolul 57 al Constituției actuale, a altui stat sau a altor organe supranaționale, dacă acesta nu duce la restricția drepturilor și libertăților omului și cetățeanului, care sînt prevăzute în capitolul 2 al Constituției actuale și nu contrazice bazelor sistemului constituțional, în așa volum și în așa măsură, în care acesta nu va însemna pentru Republica Moldovenească Nistreană renunțare la suveranitate.

TITLUL IV. MODIFICAREA CONSTITUȚIEI

Articolul 101 Dreptul la întroducerea proectului de lege, referitor la modificarea Constituției, îl posedă nu mai puțin de o treime din numărul deputaților Sovetului Suprem stabilit de Constituție, de Președintele Republicii Moldovenești Nistrene sau de nu mai puțin de 15 000 de alegători. Problema modificării Constituției nu poate fi înaintată și Constituția nu poate fi modificată în perioada stării de urgență sau de război.

Articolul 102 Regulamentul capitolului I al Constituției "Bazele regimului constituțional", capitolului II "Drepturile, libertățile și obligațiunile omului și cetățeanului" și capitolului IV "Modificarea Constituției" poate fi schimbat numai pe baza referendumului.

Articolul 103 Constituția poate fi modificată de legea adoptată: 1. Pe baza referendumului; 2. De Sovetul Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene. Proectul de lege, ce se referă la modificarea Constituției, este eczaminat de Sovetul Suprem în trei lecturi și anume între prima și a doua lectură trebue să fie o întrerupere de nu mai puțin de două luni, ear între a doua și a treea - nu mai puțin de o lună.

Articolul 104 Pentru a întroduce proectul de lege, referitor la modificarea Constituției la referendum, este nevoe de mai mult de două treimi de voturi din numărul membrilor Sovetului Suprem, stabilit de Constituție. Referendumul se petrece în corespundere cu legea constituțională nu mai devreme de două luni din ziua adoptării de Sovetul Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene a hotărîrii corespunzătoare.

Articolul 105 Legea despre modificarea Constituției este adoptată de Sovetul Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene în cadrul competenței lui de mai mult de două treimi de voturi din numărul deputaților, stabilit de Constituție.

Articolul 106 Legea despre modificarea Constituției adoptate este semnată de Președintele Republicii Moldovenești Nistrene și nu mai tîrziu de 7 zile este publicată oficial. Dacă în acest termen legea în cauză nu este semnată de Președintele Republicii Moldovenești Nistrene și nu se publică, această lege se întroduce în vigoare după semnarea ei și publicarea oficială de Președintele Sovetului Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene. Legea despre modificarea Constituției se întroduce în vigoare nu mai devreme decît peste o lună după aprobarea ei.

TITLUL V. NORMELE ȘI REGULILE TRANZITORII

Articolul 1 Ziua adoptării Constituției Republicii Moldovenești Nistrene se consideră ziua referendumului - 24 decembrie 1995.

Articolul 2 judecătoriile în Republica Moldovenească Nistreană efectuează justiția în corespundere cu împuternicirile lor, stabilite de Constituția în cauză.După întrarea în vigoare a Constituției, judecătorii tuturor judecătoriilor Republicii Moldovenești Nistrene își păstrează împuternicirile. Locurile vacante se înlocuesc în ordinea stabilită de Constituția în cauză.

Articolul 3 1. Legile, inclusiv cele constituționale, trimiterile la care se conțin în Constituția Republicii Moldovenești Nistrene, trebue să fie adoptate sau aduse conform ei timp de un an din ziua întrării în vigoare a legii actuale. Alte leӂi și alte acte de drept trebue să fie aduse conform Constituției Republicii Moldovenești Nistrene în timp de doi ani de la întrarea în vigoare a Legii actuale. 2. Legile și alte acte de drept, ce sînt în vigoare, în ziua întrării în vigoare a Legii date, pînă la aducerea lor conform Constituției Republicii Moldovenești Nistrene, se aplică în partea ce nu contrazice Constituției Republicii Moldovenești Nistrene. 3. Legile și alte acte de drept, adoptate de Uniunea RSS, RSS Moldovenească, de Republica Moldova pot fi aplicate pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene în partea ce nu contrazice Constituției Republicii Moldovenești Nistrene. Legile și alte acte de drept, adoptate de Uniunea RSS, RSS Moldovenească, Republica Moldova după ecspirarea termenului de 2 ani după întrarea în vigoare a Legii actuale perd valabilitatea și nu pot fi aplicate pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene.

Articolul 4 1. Din ziua întrării în vigoare a Legii actuale, deputații Sovetului Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene își păstrează statutul său, mandatul și capătă statut de deputaci ai Sovetului Suprem, prevăzut de Constituția Republicii Moldovenești Nistrene și îl păstrează pînă la alegerea Sovetului Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene de legislatură nouă. 2. Pînă la alegerea Sovetului Suprem de legislatură nouă, după adoptarea legii actuale, se păstrează structura bicamerală a Sovetului Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene. 3. După întrarea în vigoare a Legii date, regulile și normele, ce regulează chestiuni de organizare a activității Sovetului Suprem, sînt supuse aplicării în partea ce nu contrazice Constituției. Se păstrează (ținînd cont de structura bicamerală a Sovetului Suprem) ordinea întroducerii, analizării și adoptării proectelor de lege, inclusiv procedura respingerii și a analizărilor lor repetate în partea, ce nu contrazice normelor Constituției.

Articolul 5 1. Din ziua întrării în vigoare a Legii actuale Președintele actual al Republicii Moldovenești Nistrene păstrează împuternicirile sale, căpătînd drepturile și obligațiunile, prevăzute de Constituție și ocupă postul său pînă la alegerea noului Președinte al Republicii Moldovenești Nistrene în conformitate cu Constituția Republicii Moldovenești Nistrene. 2. Persoanele oficiale ale organelor republicane ale puterii eczecutive, ce ocupă posturile sale pînă la întrarea în vigoare a Legii date, își păstrează împuternicirile sale, căpătînd drepturi și obligațiuni, prevăzute de Constituție. Eliberarea din funcție a persoanelor date și numirea în funcție a altor persoane oficiale, după întrarea în vigoare a Legii actuale, se efectuează în ordinea prevăzută de Constituția Republicii Moldovenești Nistrene. 3. Pînă la 2 septembrie a anului 2002 Președinte al Republicii Moldovenești Nistrene poate fi ales orice cetățean al Republicii Moldovenești Nistrene, care posedă drept electoral, nu e mai tînăr de 35 de ani și care este cetățean al Republicii Moldovenești Nistrene din anul întroducerii cetățeniei Republicii Moldovenești Nistrene. După data susnumită funcționează norma, formulată în punctul 4 al Articolului 68 al Constituției actuale.

Articolul 6 Din ziua întrării în vigoare a Legii actuale Sovetele locale de deputaci ai poporului și administrațiile de stat capătă statut și față de ele se răspîndesc normele și regulamentele, prevăzute de capitolul 4 al titlului III al Constituției Republicii Moldovenești Nistrene.

Articolul 7 1. Pînă la adoptarea legii corespunzătoare despre Curtea Constituțională a Republicii Moldovenești Nistrene, componența Curții Constituționale se formează conform legii ce corespunde cerințelor articolelor 62 și 86 ale Constituției în vigoare. 2. Activititatea Curții Constituționale a Republicii Moldovenești Nistrene și eczercitarea justiției pînă la adoptarea legii corespunzătoare se eczercită în conformitate cu Constituția Republicii Moldovenești Nistrene și legislația procesuală civilă în vigoare.