Țucă-l moșu
"Țucă[1]-l moșu, țucă-l moșu!"
Iera vorba unui moș.
Când vegea copii drăcoș'
Tot cutrierând Lugoju.
Moșului i-o fost zănatu[2]
Să șierșască la crițari.
N-aduna iel bunuri mari,
Dar îl miluia tot natu[3].
"Viața-mi ieste spră osândă
Pîn' la-o sută am vrun an,"
Să jălea iel în givan
Cu vorba lui bună, blândă.
Chipu lui bătrân șî dulșie
Samănă mă gângeam ieu,
Baș[4] cu a lu Dumniezeu
Șî-m venea să-m fac șî crușie.
Toț' copiii-l luam cu buna
Nu ca p-ăilalț' caliși
„Moșu țucă 'piii miși”
Răspungea șî iel într-una.
Dă colași șî vrun ou roșu
Cînd pomana să împarce
Pă la Pașci îi fășiam parce
Șî lu bietu „Țucă-l moșu.”
„Dumniezău să ce trăiască!
Șî pă voi pă toț' d-aiși.
Moșu țucă 'piii miși!”
Zâșea iel să mulțămească.
Într-o iarnă d-a cumplită
Iar venii moșu-n oraș
Gârbovit, zdrențos, golaș
După zâlnica lui pită.
Fiin'c-o vint la noi, – vezi binie
Baș în zâua dă ajiun:
„N-o fi moșu Moș Creșiun?”
Mă gângeam ascuns în minie.
Sara-n vremea dă colindă
Când sărbătoream la pom
Ies afară ș-aud un om
Spunând slujilor dân cindă:
„Ia săriț' afară-n stradă
Oameni buni a lui Hristos
Șî vegeț' că colo jos
O căzut un om grămadă!”
L-or adus omu-n căldură
Șî l-or pus la sluji pă pat,
„Țucă-l moșu”-i înghiețat!
Am strâgat io ca d-arsură.
Șî frecatu-l-or cu nieauă
Șî i-or dat să bea vin fiert,
Dar târzâu șî în deșert...
După șeri căzusă-o steauă.
Șî s-o stâns moșu – fireșce!
Un biet suflet chinuit,
Pământu l-o înghițit,
Dar – pomina-l mai trăieșce!