Țiganul iertat de Dumnezeu de la robie

 

Părinte, zicea un țigan rob, în vîrstă ca de 70 de ani, văz că nu o să mai am zile multe de trăit. Roagă și sînția-ta pe boierul să mă ierte și să-mi dea drumul. Mă voi bucura și eu în bătrînețele mele de două, trei zile albe, că mult am mai robit și multe zile negre are robia. Voi muri liniștit, știind că cu munca mea de o viață de om m-am răscumpărat

— Astăzi, nu mai departe, Răducule, îți voi împlini dorința.

Boierul, după ce ascultă rugăciunea preotului, se făgădui că-i va da drumul.

Dară pînă să-l facă a da făgăduiala, trecuse pe bietul preot mii de sudori. Îi torosi la ureche verzi și uscate, pînă să-l încredințeze că de la Răducu puțin folos va mai avea, căci era bătrîn, bolnăvicios și ajuns la marginea mormîntului.

Totuși dracul nu-l lăsă de inimă să dea drumul bietului rob pînă mai era timp.

Mai trecu ce mai trecu și boierul, chemînd într-o zi pe preot la masă, îi zise:

— Părinte, azi voi să fac un chef. Te rog să-i spui lui Radu că l-am iertat si că mîine am să bag hîrtiile în tribunal.

— L-a iertat Dumnezeu mai-nainte, boierule. Ieri l-am înmormîntat.