Țara Oașului

Jump to navigation Jump to search
Țara Oașului
de Ion Pop-Reteganul
Culeasă de George Brătean în satul Vama din Țara Oașului.
Reprodusă din vol. Legende, povestiri și obiceiuri românești, p. 170-173.


În comitatul Sătmarului, spre Nord, se află un ținut foarte romantic, înconjurat de munți, întocmai ca o cetate puternică înconjurată cu ziduri zdravene, spre a nu putea fi atacată niciodată de nimic.

Ținutul acesta are vreo 16 comune, dintre cari numai trei sînt amestecate cu unguri de legea helvetic , iar celelalte sînt curat românești, firește împestrițate ici colea cu cîte un jidan. Numărul românilor e de douăzeci de mii, iar al ungurilor de 1 500. În privința culturii sînt românii acestui ținut ca toți plugarii foști iobagi, dar cu o minte ageră, naturală. Sînt foarte făloși de numele de oășeni și nu o dată poți auzi din gura lor cuvintele: griji, că ai de lucru cu un oășan! Pe preoți îi stimează foarte, ca toți românii, și ascultă de dînșii, pentru că după vorba lor: aceea ce zice preotul nu poate să fie minciună. Datinile rămase de la moși-strămoși le păstrează cu multă sfințenie cea mai mare parte, iar jocul lor original și plin de farmec îl iubesc întru atît încît la petreceri și la nunți nici nu joacă alt joc.

În țara Oașului se află un rîuleț numit „Tîlna”, care izvorăște din Pietroasa și din muntele Țiganii. O minune a naturii vezi acolo, unde izvorăște Tîlna.

Spre izvorul Tîlnei duc două poieni frumoase împodobite cu flori: Poiana cu socii și Poiana Păcurarului. Coborînd pe poienile acestea la vale, te oprești într-o pădure a cărei copaci, de amîndouă laturile Tîlnei se îmbrățișează și-ți închid dinaintea ochilor cerul. La capătul acestei păduri dăm de niște stînci minunate, între care se află o crepătură, a cărei pereți sînt atît de netezi, încît crezi că-s ciopliți de mînă omenească și din crăpătura aceasta iese la iveală rîulețul Tîlna.

O panoramă mai înfiorătoare și totdeodată mai frumoasă de cum e aceasta, rar se află pe podul pămîntului. În sus perete de stîncă, iar sub picioare un abis nemărginit din care vezi izvorînd apă limpede ca cristalul și ca o murmuitură trece pe lîngă tine, făcîndu-te atent, că dacă cumva ai tras cîndva la îndoială existența lui Dumnezeu acum ai prilejul de a te convinge că în adevăr este. Vîntul e cel mai temut inamic prin locurile acestea. Pînă ce valurile șoptesc și murmură între sine, nu e niciun pericol, nici o primejdie: cum însă înceată murmuitul rîului, toți fug către casă, căci cine rămîne, și cei slabi de îngeri nu o pot face aceasta, aud glasul plîngător de om, care se roagă din apă și cere ajutor. Vîntul e teribil în puterea sa pe aicea. Cînd se strîmtorește între stînci strică tot ce are în cale. Pietrele cele mai mari le aruncă dintr-o stîncă în alta, pînă ce mai în urmă acestea cad în rîu, făcînd să răsune pădurea de zgomotul ce-l fac, iar ecoul ce-l auzi din toate părțile ți se pare că e un rîs sarcastic ce-l produce vîntul. Glasul plîngător se aude la îndepărtare de un kilometru; și cînd oășanul îl aude zice că: Ileana se văietă. O legendă frumoasă, lățită între locuitorii țării Oașului ne explică cuvintele și secretul legat de glasul plîngător.

Iată legenda. Se zice că cu mulți ani înainte de aceasta, strîmtoarea cea minunată din care izvorăște Tîlna nu era acolo, și rîul curgea pe altundeva. În Poiana Păcurarului de astăzi trăia un păcurar de la care și-a luat apoi poiana numele. Căsuța lui se afla tocmai pe locul unde acum se află abisul cel înspăimîntător, numit Afunzimea dracului. Păcurarul avea o fată frumoasă ca o zînă, cu numele Ileana, care era de ajutor tătîne-so, căci îi păștea mielușeii. Păcurarul mai avea și un fiu adoptiv sau cum zice poporul, un copil luat de suflet cu numele Petru, un băiat frumos și harnic care se îndrăgostise de Ileana, precum și Ileana de dînsul.

Nimeni nu știa însă de dragostea lor decît numai ei singuri. Proprietarul acestui ținut, un domn mare de ungur, venea adesea pe la păcurar și văzînd o dată pe Ileana, frumoasă ca o icoană, i s-au aprins și lui călcîile după ea. Numaidecît și-a zidit un castel (sau cum zic oamenii o cetate) în apropierea colibei păcurarului și aci ședea el cu săptămînile, în prietenia cea mai bună cu păcurarul și vorbind și glumind cît e ziua cu Ileana. Cel ce nu era deloc mulțumit cu starea lucrului, era Petru care urmărea pas de pas pe streinul rival. De cîte ori îl vedea rîzînd și glumind cu Ileana, totdeauna zicea:

— De cumva te-ar mușca să-mi iei dorul inimii mele, atunci lumea o răstorn peste tine și peste voi toți, mișeilor!

Azi așa, mîine așa; azi daruri pe seama Ileanei, mîine pe seama păcurarului bătrîn; deodată se pomenește Petru că bătrînul păcurar îi pune în mînă 50 de galbeni frumoși de aur ca soarele și-i zice:

— Fătu meu, mergi în lume și-ți caută norocul cu banii aceștia. Eu nu te alung de la casa mea, eu te-aș ținea bucuros și mai departe, dar mergi în lume, Petre, mergi între alți oameni! Dumnezeu să-ți ajute! Petru le pricepu toate și nu zice nimica și plecă. Cînd fu în vîrful dealului aruncă ochii la vale și zise:

— Așteptați numai că vă răsplătesc eu! Lumea o răstorn peste voi. Petru a perit apoi, și nu mai știa nimeni de el.

Trecut-a vremea multă de la celea povestite, și oamenii o dată văd cu mirare că apa Tîlnei scade, pînă ce de la o vreme rîul a secat de tot. Nimeni nu-și bătea capul că ce ar fi pricina acestei întîmplări, căci apă și așa aveau destulă prin fîntîni și prin alte izvoare. Și nimeni nu-și gîndea că mîinile lui Petru fac această minune.

Petru adică se puse și făcuse un zid mare cu care opri Tîlna în loc, strîmtorînd-o între două stînci. Cum creștea apa, Petru ridica iazul și-l întărea, astfel că nu-l mai putea nimeni strica, iar apa se iezărise în formă de mare. Știa Petru că între stînci se afla o crăpătură mare, și nu mult lucru i-a trebuit pînă ce a îndreptat apa prin crepătura aceea. Ca un vuet înspăimîntător s-a slobozit apa prin crăpătură și ieșind de aci afară a acoperit Poiana Păcurarului cu undele și cu valurile sale; coliba păcurarului și castelul domnului au fost înghițite de valurile apei, și în ele și-au aflat moartea toți: păcurarul cel bătrîn, Ileana și domnul ungur. Ba nici Petru nu a scăpat cu viață, căci chiar pe cînd muncea el să facă loc apei printre stînci, s-a slobozit apa și răpindu-l cu sine, în valurile ei și-a aflat el moartea. De atunci curge Tîlna și izvorăște din crepăturile de care am pomenit mai sus, și de atunci vîntul e atît de turbat, pentru că acest vînt, nu e altceva decît Petru cel răzbunător!