Țâgura

 

"Ziceau bătrânii că Țâgura mânca Luna. Țâgura e un fel de fiară care pătrunde în văzduh și, când se întâlnește cu luna, se tot luptă cu ea pe viață și pe moarte. Dacă învinge Țâgura o mănâncă pe Lună, dar ea nu moare de tot. Tot mai rămâne un firicel. Când te uiți într-un vas sau într-o fântână, vezi bine cum se luptă Țâgura cu Luna și cum o mănâncă de nu mai rămâne din ea decât un firicel.
Dacă, atunci când se bat ele, câștigă Luna, atunci o omoară Luna pe Țâgura. Și Luna atunci rămâne întreagă". (P. Bilțiu, de la Florica Mureșan, 66 ani, Oarța de Sus, 1974, în Izvorul fermacat, 1999, p. 318-319, t. 385).

"Când luna e asaltată de vârcolaci, dă semne de vremuire sau intemperii" (R. Vulcănescu, Mitologia..., 1987, p. 395).

"Vârcolac - duh rău din mitologia românească; de obicei o clasă de strigoi, îndeletnicindu-se cu atacarea principalilor aștri, pe care îi mănâncă, producând în mod curent fazele lunii sau eclipsele de lună și de soare" (V. Kerbach, Dicționar de mitologie, 1989, p. 625).