Șoarecul de țară și cel de oraș

Jump to navigation Jump to search
Fabula V - Șoarecul de țară și cel de oraș

de
Antioh Cantemir
tradus în română de
Alecu Donici


Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț
Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț.
În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește.
Îi pune înainte tot ce mai bun avea,
Orz, mazăre și hrișcă; îl roagă, îl poftește,
Dar târgovățul mândru nimic nu vra să ia,
Ș-așa-n sfârșit îi zice:
— Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice,
Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât?
În viața astă scurtă de ceasul hotărât
Nu poți scăpa oriunde
Ș-oricum te vei ascunde!
Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit
Decât mort în viață,
Să nu cunoști a lumii plăcere și dulceață.
Asemene cuvinte au fost pre de ajuns;
Căci șoarecul de țară, de vorba lui pătruns,
Cu oaspele-mpreună, ieși din borticică,
Și preste noapte merse cu pază și cu frică
În târg la un palat
Tot în mătăsărie și aur îmbrăcat.
Din masa de cu seară sta coșnițele pline
Cu fărmături gustoase de pre la țări străine;
Deci târgovățul falnic pre șoarecul țăran
Îndată îl cinstește cu niște parmezan,
Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare
La ușă se aude, și preste așteptare
C-un om în casă intră un câine medelean;
Iar șoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan,
Nu suflă, pân-în seară.
Atunci sărmanul șoarec, ce-n liniște la țară
Trăia fără de grijă, văzu că s-a-nșelat,
Și cum a sosit noaptea, el drumul și-a luat
Zicând către prieten: viața-n ticnă are
La mine mai mult preț
Decât o-mbelșugare
De griji amenințată a unui târgovăț.