Șoarecul de țară și cel de oraș

Fabula V - Șoarecul de țară și cel de oraș

de
Antioh Cantemir
tradus în română de
Alecu Donici

Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț

Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț.

În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește.

Îi pune înainte tot ce mai bun avea,

Orz, mazăre și hrișcă; îl roagă, îl poftește,

Dar târgovățul mândru nimic nu vra să ia,

Ș-așa-n sfârșit îi zice:

— Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice,

Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât?

În viața astă scurtă de ceasul hotărât

Nu poți scăpa oriunde

Ș-oricum te vei ascunde!

Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit

Decât mort în viață,

Să nu cunoști a lumii plăcere și dulceață.

Asemene cuvinte au fost pre de ajuns;

Căci șoarecul de țară, de vorba lui pătruns,

Cu oaspele-mpreună, ieși din borticică,

Și preste noapte merse cu pază și cu frică

În târg la un palat

Tot în mătăsărie și aur îmbrăcat.

Din masa de cu seară sta coșnițele pline

Cu fărmături gustoase de pre la țări străine;

Deci târgovățul falnic pre șoarecul țăran

Îndată îl cinstește cu niște parmezan,

Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare

La ușă se aude, și preste așteptare

C-un om în casă intră un câine medelean;

Iar șoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan,

Nu suflă, pân-în seară.

Atunci sărmanul șoarec, ce-n liniște la țară

Trăia fără de grijă, văzu că s-a-nșelat,

Și cum a sosit noaptea, el drumul și-a luat

Zicând către prieten: viața-n ticnă are

La mine mai mult preț

Decât o-mbelșugare

De griji amenințată a unui târgovăț.