Șir'te mărgărite

 

Mii de candele lucesc
La palatu-mpărătesc,
Căci să face clacă mare
Spre-a-nșira mărgăritare.
Dintre cei ce sunt veniți,
Alții nu-s mai străluciți,
Mai frumoși, mai răpitori
Ca doi tineri frățiori
Părul lor în undă lină
'Noată dulce sub lumină
Ca pârâul fugător
Sub un soare lucitor.

Fiecine istorisește
Istoria ce dorește,
Iar când toți au savârșit,
Copilașii au vorbit
— „Două june surioare,
Dulci ca razele de soare,
Pe sub lesele-nflorite
Torc mătăsuri aurite,
Șir'te mărgărite!"

Iar pe drumul lăturat
Trece fiul de-mpărat.
— „Doamne, fă-mă-a ta mireasă,
Fă-mă-a ta femeie-aleasă
Și-oi aduce ție-n dar
Vase cu mărgăritar!"

Asfel zice sora mare,
Cu trufie și-ngâmfare.
— „Fă-mă, doamne, nevestică,
Zice sora cea mai mică,
Și-ți voi face doi feciori,
C-ale părului meu flori!"
— „Tu să fii a mea mireasă...
Dulce, mândră-mpărăteasă!"
Nouă luni, de nouă ori
Străluciră printre nori,
Iar când fuse-a noua ori,
Doamna naște doi feciori

Cu cosițele-aurite...
Șir-te-mărgărite!
Și cu-atâta cât vorbea,
Mărgărelul se-nșirea.

Iară soră-sa cea mare
Cugetând spre răzbunare,
Aducând doi arăpei,
I-au ascuns în patul ei.

Iar pe-acei frumoși feciori,
Drăgălași ca două flori,

Îi îngroapă prin grădină,
Ling-o veștedă tulpină.

Din copiii bălăiori
Răsărit-au brădiori
Dar când stelele voioase,
Flori din aer auroase,

Încunună coama serii,
Când sunt dulci și limpezi cerii.
Cei doi brădiori ce cresc
Între dânșii-așa vorbesc:
— „Dormi, tu, dulce frățior?
Căci eu cerc un aspru dor
De maicuța mult iubită
Ce se plânge părăsită."
— „Nu dorm, căci am auzit
Viersul maicăi mult dorit,
Ea ne cheamă plângătoare
Colea-n umeda-nchisoare."