Sari la conținut

Șipotul

Șipotul
de Dimitrie Anghel

Publicată în Făt-Frumos, 15 octombrie 1904

13005ȘipotulDimitrie Anghel

Cînta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară.
Dar a venit un vînt de gheață, și pe cleștarul apei sale,
Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale,
Și-apoi s-a dus din nou în lume sunînd din vesela-i fanfară.

S-a dus, și-n urma lui deodată s-a-ntins o pace-atît de-adîncă
Încît, învinsă ca de spaimă, te-ai dat de șipot mai aproape,
Și-ai vrut cu focul gurei tale să-nvii șivoiul moartei ape,
Să-i împrumuți o clipă viață, din viața ta, să cînte încă.

Dar cîntul, înghețat de crivăț, n-a ascultat de-a ta chemare,
Și tu, surprinsă, cu sfială, ți-ai coperit frumoasa gură,
Și-ai stat nedumerită parcă, nevrînd să crezi că in natură
Îți poate sta ceva-mpotrivă, cînd i-așa dulce-o sărutare.
 
Și-atunci, abia atunci, prin minte ți-a dat că jertfa ta-i pierdută
Și că-n voiosul glas de apă cînta ca-ntr-un rapsod o viață...
Ascultă glasul care cîntă atît de dulce pîn' nu-ngheață,
Căci moartea trece pretutindeni și moartea e de-a pururi mută !