Și noi ca dânsul

 

Din brazii deși crescuți pe stînci
Ca umbre negre, un isvor
Străbate greu păduri adînci
Întunecat de umbra lor.

De mult spre lacuri verzi își cată
Un drum pe unde să coboare
Ca să-și pătrundă apa toată
De cer, de aer și de soare.

Dar cîte valuri de isvor
Se risipesc...; și el pe drum
Lovit de stînci la un pripor
S-a-mprăștiat ca nor de fum.

Si picăturile s-adună
În vădurele, jos, sub stîncă —
Și uite-l iar pornit să-și spună
Povestea lui mai dulce încă.

Se duc, de-a valma-n văi, cu dînsul
Răsfrînte-n fața apei sure
Priveliști, stînci și brazi și plînsul
Nelămurit de la pădure.

Așa-ncărcat din munți aleargă
Mai viu, mai repede, mai mare -
Și tot ajunge-n valea largă
La cer nemărginit, la soare...