Șarpele și satana

 

Unui mare calomniat

Nel mezzo del camin di nostra Vita

Dante

La jumătatea vieții, ca și Dante,
Un șarpe nemilos s-a strecurat
În iad, prin locuri umede și pante.

Satana, stând pe tron, l-a întrebat,
Voind nemulțumirea să-i auză:
 Ce gând? Ce călăuză te-a mânat?

C-o șuierare aspră și confuză
Balaurul, mai lung decât un brad,
Răspunse: Mi-a fost ura călăuză!

Vin să mă plâng stăpânului din iad,
C-al meu venin faimos se pierde, sire!
Puterile-i de moarte zilnic scad!

Cer toată neagra voastră ocrotire!
Să-mi dați un alt venin. M-a biruit
Ne-nfrânta și vicleana omenire!

Azi mușcătura mea c-un fier roșit
E vindecată, chiar când farmacia
Vestitul antidot și l-a greșit.

Dă-mi un venin să văd cum agonia
Pe om 1-apucă, scurtă și brutală...
 Știu ce otravă-mi ceri: E calomnia!

În terța rimă să mai pun morală?
Dar calomnia, propagând-o slova,
Destul ca să te muște-n capitală
Și tu să mori, de pildă, la Craiova!

4 aprilie 1933, Brașov