Șah

 

ȘAH

Când joc partida mea de frig,
Cu aerul din față pe care-l voi străbate,
Simt caii și pionii vibrând de sănătate
Și mă aud prin turnuri cum mă strig.

Ei sunt adânc în mine îngropați,
Între apusuri stranii cu armele arzânde,
De dincolo se-aud regine blânde
Sau poate doar iluzii subțiri de împărați.

E un ocean acolo la margini de bătaie
Și noaptea bântuie pe țărmuri fumegând;
Când un pion aleargă și se topește-n beznă
O stea albastră se ridică blând.

Și joc mereu, joc la răscruci de vânt,
În geamuri de nisipuri străvezii,
Joc chiar cu mine uneori, bătând,
Rostogolindu-mă încet în altă zi.

(Elementele, Editura Eminescu, 1970)