Învățăminte
| Învățăminte de Anton Bacalbașa |
Pe cînd partea gălăgioasă a țării se deda la spectacolul de bîlci al apoteozării șovinismului acoperind sub o hipertrofie de vorbe golul imens al ideii. În două localități ale țării se petrecea un fapt îmbucurător, care pălmuia cu vigoare mascarada desfășurată în zgomotul unor orgii de vorbe și de exibiții.
La Ploiești și la Galați, sute de muncitori romîni și unguri înfrățiți de aceeași nevoie și de aceleași năzuințe călăuziți, au desfășurat cu entuziasm steagul revendicărilor lor comune, declarând solidaritatea clasei muncitoare pe deasupra prejudecăților de naționalitate și de rasă.
Români și unguri, muncitorii intrați în luptă împotriva capitalismului au aruncat cea mai puternică sfidare declamațiilor șoviniste, și numai astfel au izbutit.
La Ploiești, ca și la Galați, burghezimea cosmopolită de nevoie și șovinistă din interes ne-a aruncat anatema ei și s-a zburlit de atitudinea noastră.
„Cînd țara (?) se agită împotriva.ungurilor, d-voastră vă manifestați cu ei?” ne strigă burghezia după o lungă libație cu bere ungurească.
Dar vorbele ei au răsunat în pustiu și muncitorii au purces înainte spre ținta lor, luminați de același ideal.
Învățătura ce trebuie să tragem de aci e clară: socialismul nu poate fi decît internațional.
În afară de factorii economici, pe care burghezimea îi are la îndemînă în războiul ei cu clasele muncitoare care se luptă pentru căpătarea dreptului la viață, ea mai are o mulțime de prejudecăți, de eresuri politice și morale, pe care le aruncă în mijlocul clasei apăsate pentru ca să lucreze ca factor dizolvant chiar în sînul acestei clase.
Între aceste eresuri figurează cu mult succes prejudițiul patriotismului zănatic, ura între neamuri. Cosmopolită din creștet pînă-n tălpi în relațiunile ei economice și sociale, societatea burgheză alimentează ura între muncitorii tuturor neamurilor, pentru că ura aceasta îi slujește ei de minune. Firește, cînd muncitorii vor fi dezbinați, burghezia își va putea juca în voie calul și, legea concurenței ajutînd, brațele vor costa mult mai ieftin, grevele vor fi ucise în fașă, capitalismul va triumfa, calul Troiei își va face odioasa-i meserie.
Exemple:
La Galați, ca și la Ploiești, jumătate din numărul greviștilor erau străini. Dacă între acești muncitori ar fi existat lupta de rasă, atunci ei s-ar fi văzut dezbinați în două, și din această dezbinare ar fi ieșit că ori unii, ori alții ar fi intrat în lucru, iar capitaliștii nu ar fi capitulat. Cu jumătate din numărul obicinuit de lucrători, fabricile ar fi putut continua lucrul, și apoi cei rămași în grevă ar fi trebuit să reintre și ei, aducînd cu dînșii. În ateliere, nu bucuria de a fi îngenuncheat trufia patronală, ci ura împotriva trădătorilor.
Mai departe, presupunînd chiar că lucrătorii de aci și de la Galați ar fi fost cu toții români și că ar fi părăsit cu toții lucrul, dacă solidaritatea internațională nu ar fi existat, patronii ar fi găsit repede înlocuitori din străinătate, și atunci am fi asistat ori la o înfrîngere a grevei, ori la o luptă sîngeroasă între înlocuiți și înlocuitori.
Muncitorii străini ar fi venit, poate, pe un preț mai scăzut, sau. În tot cazul, pentru ca să nu dea pildă rea, pentru „ca să nu dea nas mojicului”, patronii ar fi fost
În stare să le acorde un salariu mai mare numai ca să stîrpească greva actuală și pe cele viitoare.
Pe cînd astfel, grație legăturilor internaționale dintre socialiști, sindicatele de muncitori din străinătate au fost vestite despre grevele de aci, și toate cererile și toate făgăduielile patronilor au fost întîmpinate acolo cu un homeric hohot de rîs.
Astăzi, cînd politicianii burgheziei plimbă din oraș în oraș spectrul Patriei burgheze hărțuite de burghezia ungurească; astăzi, cînd flecarii cinici și șarlatanii conștienți și-au dat mîna cu gură-cască și cu populația flotantă a cafenelelor, pentru ca să creeze o chestiune patriotică spre a acoperi arătarea vie a chestiunii sociale, muncitorii trebuie să se gîndească bine că ei nu pot avea nici un rol în mascarada de iarmaroc ce se înscenează în numele… țărilor subjugate.
Pentru muncitori nu există decît o singură țară subjugată, și aceea e Munca, un singur tiran: acela e Capitalul
Acestei lupte, și numai acesteia, să consacrăm toate puterile și toate gîndurile noastre. Restul, restul va veni de la sine.