Întreabă-te

Jump to navigation Jump to search
Întreabă-te
de Alexandru Vlahuță


Cum tremuri! Îți scapără ochii de ură
Ești fiară, în fratele tău cînd lovești, —
Și nu simți că demonul patimei oarbe
Tot ție odihna vieții ți-o fură.
Tot ție puterea și mintea ți-o soarbe,
Și nu simți că propriu-ți suflet rănești.

Nici masa, nici somnul, nimic nu-ți tihnește!
Tu cauți cu sete cuvîntul hain;
Veninul din suflet te arde pe limbă,
A furiei ghiară te strînge ca-n clește,
În bestie pofta cruzimei te schimbă,
Și nu bagi de samă că ura-i un chin...

Vrăjmașul Iau plînge — si-î om ca și tine —
Smerit îngenunche, te roagă să-1 ierți, —
Tu-1 vezi în durere, și uî[î că |î-e frate,
Cu cît mai zdrobit e — îțî pare maî bine:
Din cruda-î cădere tu sorbi voluptate,
Cu cît te imploră — maî aprig îl cerți !

Aruncă-te asupră-i și-l calcă-n picioare.
Cu sete înfige-i cuțitul în piept
Și-nvîrte-l în rană, privește-l cu fală
În ochi, și-l întreabă rîzînd, dacă-l doare,
Și spune-i — de-l doare — că poate se-nșală,
Că n-ai vrea, cu dînsul, să fii crud — ci drept...

Silește-l să vadă cu cît ești mai tare!
Și cînd va cunoaște că tu l-ai zdrobit,
Că el e învinsul, iar tu-nvingătorul,
Privește-l cum moare cerșindu-ți iertare, —
Și, crud, pe grumazu-i ținîndu-ți piciorul,
Întreabă-te atuncea de ești fericit!...