Întoarcerea zimbrilor

Jump to navigation Jump to search
Întoarcerea zimbrilor
de Gavriil Stiharul


Fericită, dreapta mea merge spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte…
trandafiri roșii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâșiată, Românie.
Trandafiri roșii-purpurii
pe mâinile, picioarele și coasta lui Christ
când ai fost batjocorită…
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere…
Sfinții noștri își amintesc…
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.

Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii…
Zimbrilor le-au fost luați codrii,
rătăcesc și acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morții noștri.

Moldovă! Zimbrii tăi ne privesc doar din steme,
ochiul lor înlăcrimat a ajuns gigantic
ca un gol în cele trei culori.

Moldovă!…
Tu mamă
în fiecare noapte îți chemi copiii strigându-i
pe numele lor de taina și moarte.
Te vor auzi odată,
din adâncul pământului sau al cuvintelor nemairostite,
într-o noapte de Înviere,
când Mântuitorul va sparge porțile întunericului
și va prăda iadul.

Moldovă! Zăpada se împletește cu gândurile triste
și se așterne peste trupul tău ca o liniște…
Întoarcerea zimbrilor tăi
va fi dumnezeiasca noastră Schimbare la Față.

PD-icon.svg Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.