Întîmpinare la critica domnului Nădejde

Jump to navigation Jump to search
Întîmpinare la critica domnului I. Nădejde asupra părței științifice din cartea de cetire „Învățătoriul copiilor”
de Ion Creangă
Referințe: Ion Creangă, Opere, Editura Minerva 1970, vol. II.

Publicat în Contemporanul, Iași, I, 8, 16 octombrie 1881, p.278—279, de unde îl reproducem.


Felicităm cu plăcere voința în bine a domnului I. Nădejde, cetind critica domniei-sale din Contemporanul, no. 6, sub titlul Partea științifică din „Învățătoriul copiilor”, întrucît curiozitatea sa nu cere altă mulțămire decît aceea de a-și colinda spiritul pe nesfîrșitul cîmp al științei, care-i suride pe acest timp de secetă cu atîta bunăvoință.

Însă toată furia ursului îndreptată asupra cîtorva albine?!

E vorba despre o carte de cetire, căreia, dacă-i lipsește perfecția, după însuși domnia-ta, credem că nu i se poate tăgădui o valoare relativă distinctă, cercetînd cărțile ce figurau și, poate, mai figurează încă în uzul învățămîntului primar. Și greu este, căci multe sudori ne-au curs de pe frunte, și multe nopți întregi ne-a răpit cartea Învățătoriul copiilor, pănă ce am adus-o în stare de a nu da științei decît foarte puțină materie de criticat.

Credem că merită o soartă mai dulce, o privire mai blîndă, o menajare, cel puțin relativă, în locul pasionatelor rînduri, cu cari săgetați așa de aprig tendința spre bine a unor oameni cari, de la 1864 și pănă astăzi, am sacrificat mult din puținul ce am putut cîștiga, pe vremile acele, în folosul instrucțiunii de întâia cerință sau școală pentru începători.

Adevărat, „cu greu se alcătuiește o bună carte de cetire, după cum dumneavoastră înșiși mărturisiți, chiar cînd știe cineva singur foarte bine lucrurile despre cari vrea să scrie; și cînd nu posedă nici cunoștințele trebuitoare, atunci face o faptă rea”.

Adică făptuitori de rele, criminali sîntem, pentru că am îndrăznit a pricepe nevoia unei cărți începătoare mai apropietă de cerințele pedagogice decît precedentele, de ale căror vițioase cuprinsuri, domnul mieu, nu se scandalizază speculantul, ci învățătoriul conștiincios, nu cel ce „n-a împuns odată cu sula”, ci omul care-și iubește meseria, și pentru aceasta sîntem de condamnat?!

Cu adevărat sînt cîteva greșele, care, toate la un loc, nu alcătuiesc nici o pagină din întreaga carte. Dar, drept vorbind, se poate pretinde unui institutoriu să posedă cunoștințele înalte ale unui profesor de liceu sau de facultate?! — Negreșit că nu.

Ce-am putut scrie de la noi, am scris; ceea ce nu puteam ști prin noi înșine, am cerut de la alții, extrăgînd din cărți românești în uzul școalelor secundare bucățile științifice de care ne inculpați.

Orice om cu minte nu poate cere unui institutor lipsit de mijloace și de timp a sta direct în curentul modificațiunilor și descoperirilor științifice; de aceea rugăm pe criticul nepărtinitoriu și conștiincios să ne puie în vedere îndreptările cuvenite, spre a ține sama de ele la ediția viitoare.

Rugăm asemene pe domnul I. Nădejde să nu-și facă așa de mare nălucă despre „morile de vînt”, nici să grăbească a se turci, după cum zice, căci și acolo dă de „mîna lui Dumnezeu cea nevăzută”, care, dacă nu ne-ar fi găurit pielea în dreptul ochilor, nu ne-am putea vedea greșelile unii altora.

Iași, în 1881, octomvrie 6