Întîiul volum

Jump to navigation Jump to search
Întîiul volum
de Dimitrie Anghel


Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vînători de himere. În timpul acesta, un tînăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar.

Era atîta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întîia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întîiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întîiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfînt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. Mi-aduceam aminte de grădina minunată unde am trăit, de murmurul sonor al șipotului, de freamătul arborilor, de toată risipa de petale ce o împrăștie necurmat vîntul. Îmi aminteam simpatiile ce le aveam pentru unele flori și antipatiile nejudecate pentru altele. Pentru mine miresmele erau gîndurile lor tainice, felul lor de a vorbi, și eu aș fi putut gîci pe întuneric, noaptea, cînd e mai puternic mirosul lor, ce floare anume mi-l trimete, și mai tîrziu toate amintirile aceste s-au redeșteptat și m-au chinuit, și asemuirea strălucirei lor am căutat-o în cuvinte, iar alcătuirea minunată a petalelor ce formează o roză, ori un crin, am căutat s-o redau în strofe.

La Paris, în preajma Luxemburgului, ori la Fontaine-bleau, în minunatele păduri, unde cărările sunt îngrijite ca aleele unei grădini, în liniștea aceea a copacilor seculari, îmi urmăream visurile mele, și după ani de zile, ca un adevărat grădinar, ierborizînd și tăind crengile moarte și netrebnice, mi-am alcătuit un mănunchi din ce a rămas.

Un pictor mi-a ilustrat cu dragoste acele visuri, un prieten entuziast s-a însărcinat cu publicarea lor, și, într-o zi, un volum cu coperta stranie și neînțeleasă ca un rebus a apărut în vitrinele librăriilor.

Și acum, după atîția ani, văzînd pe tînărul acesta ce-și răsfoiește întîiul lui volum, parcă mă văd pe mine și-mi aduc aminte cîtă bucurie și cîte speranțe pusesem în cele cîteva foi legate la un loc.

Dar florile mele au durat un anotimp, cît durează și florile, și bietele volume dispărînd din vitrine s-au urcat în podul unui prieten, unde dorm și acum în vrafuri, sub colbul așternut de vreme, așteptînd o nouă primăvară.

Aceasta nu m-a împiedicat, însă, să visez înainte și să ascult cu dragoste convorbirile pline de entuziasm și de pasiune ale incorigibililor vînători de himere ce sînt prietenii mei, ori să resimt o caldă înduioșare cuprinzîndu-mi inima, cînd văd un tînăr răsfoindu-și întîiul volum.