Întâia femeie

Întâia femeie de Traian Demetrescu

Copilul meu, ți-aduc păpușa
De mult făgăduită;
Tu ești băiat, — ea e femeie,
Din marmoră cioplită.

Neștiutor, în pragul vieței, -
Lucești ca o scânteie;
Păpușa care-o ții în brațe!
E-ntâia ta femeie...

Tu nu, cunoști făptura-aceasta
Amară și divină, —
Cum întunericul nu știe
Cei raza de lumină;

Tu nu știi că sub cerul frunței
Ea poartă lumi albastre,
Sau negre, — cele mai profunde,
Misterioase astre;...

Tu n-ai văzut fermecătoru-i
Surâs, ce te-nfioară, |
Ce-ades dă morților viață,
Și-ades pe vii omoară...

Tu n-ai simțit cum îți preface,
C-o vorbă, c-o tăcere,
Întreaga carte-a fericirei
Îm pagini de durere;...

Tu n-o cunoști — dar când în brațe
Ai strâns-o în neștire,
Tu ai părut cuprins de spaimă,
De-o tainică uimire...

Și te-ai sfiit, naiv privind-o,
În ochii de mărgele;
O! de-ai putea și-n restul vieței
Să te ferești de ele!...