Înstrăinare

 

Am fost cândva prieteni; acum suntem străini.
Ni-erau vorbele-odată ca zumzetul de-albini
Și sălășluiau toate în stupi de mângâiere
În cari strângeau iubirea ca fagurii de miere.

Mă-ntorc schimbat la tine de lume și de ani.
Sunt ca un fiu pe care părinții lui țărani
De mult, în altă țară trimisu-l-au să-nvete
Și-ntors, vede schimbarea din sat, plin de tristețe.

Cum într-un roib se-nfige un pinten de oțel
Mă doare-adânc doar gândul că nu suntem la fel:
Sunt pomul ce nu poate să-și plece vârfu-n vale
Unde-a crescut tulpina plăpândă-a florii tale.