Închinare (iosif)

Jump to navigation Jump to search
Închinare
de Heinrich Heine
Traducere de Ștefan Octavian Iosif

Din Romanțe și cîntece, 1901


Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos
Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos,
Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele...
O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele !

Odihna peste groapa iubirii înflorește,
Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește.
Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu:
Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu !

Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară,
Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară,
Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare
Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare !

Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute,
Și palide așteaptă în negură pierdute.
Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele,
Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele...

Și inima-mi șoptește că vremea va să vie,
Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie:
Îți va cădea în mînă această carte-odată,
Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată !

Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta
Și palidele slove cu jale vor căta
În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri,
Șopti-vor melancolic povești din alte vremuri...