Încercări de precizie literară/Biografie, iarăși și întruna

 

Viața tragică și romantică a lui Eminescu...

...Titlul acesta, afară de numele propriu al poetului, este o traducere din franțuzește, și-i conștiincioasă perfect. Față de multe mărfuri străine, românii stăruie într-o docilitate impresionantă, și textualitatea în unele domenii pare să fi ajuns o tehnică națională.

Suntem, aici, fideli cu abuz: Franța, deși soră latină și generoasă, s-ar putea plânge de noi, dacă amintim că chiar la împrumuturile în familie se cuvine o discreție oarecare; și putem înțelege că, acum atâți ani, Neculai Iorga, când se gândea la mijloace drastice pentru apărarea cititorului român de cărți străine, el contribuia, implicit, să stabilească raporturi mai decente în familia literară pe care România, oricum, o formează cu Franța.

În adevăr, e o puerilitate dizgrațioasă cu totul în năravul acesta de a copia pe geam, la iuțeală, ideile altora, presupunând chiar că strămutarea lor ar fi imediat salutară. Au trecut totuși trei sferturi de veac de când pe Costachi Negruzzi îl scotea din răbdări franțuzomania.

Deloc nu judec aici cuprinsul în amănunt al proaspetei istorisiri a vieții lui Eminescu. Singur titlul și programul închis în el îmi dau ocazia următoarelor observații. Posibil este că autorul acestui roman biografic să se fi supus, în alegerea titlului, editorului său doritor să-și adăpostească marfa la umbra unui succes negustoresc francez. Fapta e scuzabilă; păcătosul este totdeauna editorul; însă noi, în tot cazul, nu putem zice decât: cu atât mai rău.

Cititorul de cărți se prezintă astăzi lacom de biografie. O sumă de decenii, burghezilor europeni li s-a bătut capul, din școală încă, prin gazetă și în salon, că personalitatea este binele suprem.

Cercetarea personalității a devenit manieră. Pe urmă, snobismul ajungând acut, burghezul a imitat febril aristocrațimea istorică, și s-a apucat, cu nădușeli, a-și urmări spița neamului, cât se putea; cât nu, se împlinea cu imaginația, terenul fiind docil foarte. O

criză de genealogism, care, pare-se, e încă în plin foc. Este frumos de constatat că și în burghezimea americană, cu atât de mult cântata ei mândrie de a fi de la sine purcegătoare, a izbucnit furios zelul de a-și scormoni strămoși printre episcopi ai bisericii engleze sau baroneți de mult răposați.

Curiozitatea adorativă de personalități a stimulat, fără îndoială, fabricarea de marfă biografică. Desigur, există, în afară de aceasta, și un spirit de mahalagism, absolut și înnăscut, în toate societățile cultivate; probabil și în acele pe care le numim sălbatice.

O fată se îndrăgostește de un poet, în al cărui superior talent crede cu aprindere. În realitate, talentul lipsește, și căsnicia tânjește în stearpă amărăciune. Dar femeia crede, și ajunge să-și închipuie că bărbatului nu-i lipsesc decât impresiile puternice dinafară, care să-i descătușeze geniul. Ca să-l slujească cu tot devotamentul, se îmbracă, într-o seară, cu haină albă de mireasă, și-și spintecă inima cu un pumnal frumos pe care bărbatul i-l dăruise în ziua nunții o pompoasă idee de poet tragic. Femeia și-a găsit liniștea de care avea evidentă nevoie; văduvul, firește, a rămas tot fără talent, și fără adoratoarea neobosită. O asemenea curioasă întâmplare dă fiori voluptuoși multor cititori, multor cititoare și-i face să viseze dulce. Dar un astfel de caz, rar cum este, nu poate avea nici pentru istoricul moravurilor și al ideilor o semnificație esențială. Gloria literară a smintit până la imbecilitate capul, slab din fire, al unei femei îndrăgostite idiot, ca multe altele, de un incapabil vanitos. Pentru interpretarea vieții intelectuale a unei epoci, amănuntul acesta dramatic nu-i de nici un folos. E un ornament foarte colorat, bun să animeze atenția populară. Tot atât de puțin folositor pentru înțelegerea poeziei lui Byron este să cunoști biografia pe care i-a făcut-o iubita lui venețiană, contesa Guiccioli, deși poate fi distractiv să vezi cum e împărțită cartea după virtuțile răposatului erou, să citești cu ce grijă dovedește încântătoarea contesă, aducând mărturiile cizmarului din Londra, că poetul nu era șchiop, cum se zicea, ci numai călca mai tare cu un picior decât cu celalt, și ca să nu se creadă cumva că Byron începuse a cheli; îi plăcea însă, de la un timp, să-și radă capul pe unelocuri.

Oricât s-ar silui pretinsa unitate a formelor deosebite de viață istorică, ea rezistă ironic să se dovedească, în ciuda diverșilor filozofi ai culturii. Și viața de din dos a oamenilor celebri refuză cu esențială împotrivire să dea luminile superioare pe care le așteaptă și le promit biografii care se zic psihologi. Silințele acestora izbutesc să arate numai dorința inocentă sau inconștientă de a solemniza academic apetitul originar de mahalagism.

Și dacă cel puțin ar fi biografia totdeauna istorisire exactă!

Acum însă e moda să se romanțeze viețile oamenilor însemnați.

Această industrie nu se arată recomandabilă. Cititorul, străin de materie, nu știe la urmă ce a fost istorie și ce roman în lectura lui. Chiar fără acest mișmaș actual, capul oamenilor cultivați era plin de anecdote ridicole și de erori neroade în domeniul biografic. Noul gen de hagiografie laică va defigura încă mai rău cunoștințele istorice ale publicului. În sfârșit, e o nesărată idee să imaginezi dialog și fapte pe seama unor oameni care au trăit deunăzi o viață a cărei realitate merită respectată așa cum e.

Nu-i putem cunoaște toate amănuntele dramatice? Pentru această lipsă, surogat nu există. Și nu-i frumos, de altminteri, să-ți curgă balele curiozității ochind pe fereastră în casa omului, nici să-i desfaci toate cutele rufelor dedesubt; și-i încă mai urât, poate, să-i miroși toate slăbiciunile private ale sufletului.

Biografia oamenilor căror spiritul lor le-a dat putere extraordinară de a trăi mult peste marginile funcțiunilor de nutriție și reproducție și dincolo de vanitățile slăbănogilor comuni, se cuvine a fi redusă la faptele care, în strict înțeles, luminează activitatea lor superioară. Anecdota dichisită, cu accente vădit îngroșate, este ingredient pentru secături. Dar acestora trebuie să le fie de ajuns romanul de colportaj și filmele suburbane. E păcat să dezvelim, de hatârul curiozității nespălate, sărăcia și sifilisul oamenilor fără pereche sau să amplificăm, cu Dumnezeu știe ce fantezii, necazurile lor de toate zilele.