Sari la conținut

Începătură și învățătură pentru ispovedanie

Începătură și învățătură pentru ispovedanie
de Antim Ivireanul
5905Începătură și învățătură pentru ispovedanieAntim Ivireanul


Cel ce va să se ispoveduiască să-l aducă să stea înaintea icoanei domnului nostru Iisus Hristos și să înceapă duhovnicul, carele va fi: Áëăńâgčú áăú čřú, ńňúżč ćg, ăńäč ďîěčëUč, ďđičähňg. După aceia: ăîěgă ě# üćg să-l zică cel ce va să să ispoveduiască (de va ști carte), iar de nu va ști, să-l zică duhovnicul.

Și după aceia să grăiască duhovnicul cătră cel ce va să să ispoveduiască: iată, fiiul mieu, că nevăzut stă înaintea noastră domnul nostru Iisus Hristos, să-ț priimească ispovedaniia ta. Deci nimic să nu sfiești, sau să te rușinezi, nici să te spăimântezi și să ascunzi ceva de cătră mine, ci cu îndrăzneală să-mi spui toate câte ai greșit, ca să priimești ertăciune de la domnul nostru Iisus Hristos. Iată chipul sfinției-sale aici, înaintea noastră. Iar eu numai ce sunt mărturie, ca să mărturisesc înaintea sfinției-sale toate câte-mi vei grăi cătră mine. Iar de vei ascunde ceva de cătră mine vei să aibi îndoit păcatul și osânda. Deci ia-te aminte, deaca ai venit la doftor, să nu te duci netămăduit.

Și așa să-l întrébe pre acela foarte cu dinadinsul, una după alta și să-i îngăduiască până ce-i va răspunde. Deci iar să grăiască duhovnicul cătră dânsul: spune-mi, fiiule, au doară țe-ai stricat curățiia ta cu malachiia? Și iar îmi spune: au doară ai căzut în păcatul sodomiei cu cineva, sau cineva cu tine? Au doară ai căzut în păcat cu muiare? Sau și cu câte ai căzut și ce chipuri au fost: de céle văduve, au de céle cu bărbat? Pentru că cela ce cade în păcat cu muiarea céia ce are bărbat, acela să chiamă preacurvariu. Așijderea și muiarea carea va cădea în păcat cu altul, având ia bărbat să chiiamă preacurvare.

Și iar îl întreabă pre acela, pentru amestecarea de sânge: spune-mi, fiiule, au doară ai căzut cu rudeniile tale, sau cu fină-ta, sau cu nașă-ta au ce chipuri au fost? Că acéstia să chiamă amestecare de sânge? Spune-mi au doară ai căzut cu dobitoc sau cu pasăre?

Iar de va fi însurat acel ce să ispoveduiaște să-l întrébe: spune-mi, fiiule, au doară ai căzut în păcat cu făméia ta, peste fire, afară den fire? Au doară mai nainte de nuntă, fiind logodit cu dânsa, ai căzut în păcat? Sau au doară ai căzut în păcat cu alt féliu de oameni, care sunt de altă lége? Că acel păcat să canonéște mai greu cu un an de alte păcate care sunt.

Spune-mi, fiiule, au doară ai omorât pre cineva cu voia ta, sau făr de voia ta?

Și iar îmi spune, au doară ai furat ceva și mai pre urmă s-au făcut afurisanie? Sau au furat altul și au adus la tine? Și de vei fi furat ceva, să întorci; și îndată cum vei întoarce, să alergi la arhiereu și să-ț iai canon de la dânsul și să te iarte de afurisanie, să întorci, adecă să plătești.

Spune-mi, fiiule au doară ai jurat cu strâmbul și în ce chip te-ai jurat: cu voia ta, au fărde voia ta? Au doară ai băgat vreun sărac în nevoe? Au doară faci năpaste cuiva, au ai făcut? Au ai oprit simbriia cuiva? De vei fi năpăstuit pre cineva, sau năpăstuești, să întorci.

Spune-mi, fiiule, au doară ești cititoriu de stéle, au faci farmece? Sau ai vărsat ceară, sau plumbu? Au doară ai adus în casa ta fărmecătoare, de te-au isbăvit de farmece? Au doară le faci tu însuți, sau le-ai făcut vreodată? Sau ai făcut farmece spre stricăciunea cuiva? Au doară legi dobitoacele, ca să nu le mănânce lupii? Sau ai pus pre alții de au făcut de acéstia lucrure? Au doară ai legat pre bărbat cu fămée? Au altă legătură pentru vreo boală? Au porți niscari baere, au erbi?

Și de să va afla cum că au făcut el de acéstia, sau îi va fi făcut lui alții, unul ca acela să canonéște 6 ani, precum iaste porunca sfintelor canoane. Iar meșterul acela carele le face acest féliu de lucrare să canoniséște ca un ucigaș, adecă ani 20, precum poruncéște marele Vasilie.

Și iar îi zice: spune-mi, fiiule, au doară ai ocărât pre părinții tăi, sau pre vreun om, sau călugăr? Au doară ai vrajbă cu cineva? Pentru că de vei avea vrajbă cu cineva, darurile tale și pravila ta nu iaste priimită înaintea lui Dumnezeu și nici alteceva, orice vei face, nu sunt priimite.

Spune-mi, fiiule, au doară ai mâncat carne mortăcină, sau sânge de cel oprit, sau de lupi mâncat, sau de vulturi omorât? S-au te-ai spurcat cu altceva? Sau pre posturi, miercurea sau vinerea, te vei fi spurcat? Au doară ai închinat pre cineva diiavolului? Sau ai hulit, sau ai înjurat sfânta lége, sau credința, sau altăceva hulă? Sau ai anathimit pre om? Sau grăești minciuni și te juri în minciuni? Au doară ești trufaș? Sau doară te îmbeți, pentru care iaste aceasta periciune și trupéște și sufletéște?

Deci acéstia toate de acum înainte iaste să te păzești foarte și să te iai aminte, pentru că iată că de a doao oară te botezi, dupre cum iaste taina credinții creștinești și de acum înainte să pui începătură bună, cu ajutoriul lui Dumnezeu.

Și de glume să te ferești, să nu faci pre oameni să râză, că acéstea nu sunt creștinești, ci cu dreptate și cu curăție și cu smerenie să-ț petreci viața, pentru ca să-ț ajute Dumnezeu.

Și după ce va zice el acéstea toate cătră dânsul cu amăruntul și acela iar să va făgădui de acéstia, de toate să să părăsească, atunce îndată pleacă în genunche cel ce să ispoveduiaște și să-i citească duhovnicul molitvă. Deci, după ce-i va citi molitva, să zică: äîńňîčíî gńň, ńëŕâŕ... č číh și otpust.

Atunce îl canonéște duhovnicul pre dânsul, după cumu-i va fi greșalele lui. Și de va avea acela multe păcate, îl canonéște în care păcat iaste mai mare din célealalte, adecă care păcat are ani mai mulți; și célealalte păcate toate într-acel canon să iartă.

Deci atunci iar zice duhovnicul cătră dânsul: iată, fiiule, că atâțea ani poruncéște sfânta pravilă ca să nu te priceștuești sfintelor taini. Numai când va fi la praznicele céle mari, când va fi vrémea de priceștenie, în loc de priceștenie să iai aghiazmă. Și de te vei ținea, adecă de te vei opri de sfânta priceștenie, pre cumu-ț dau canon, ți să vor erta păcatele; iar de vei tréce, adecă de nu vei băga seamă, Iudă te vei face.

Al doilea și să păzești, de ți să va tâmpla boală grea, de moarte, atuncea să te priceștuești; și de te vei scula iar să stai într-acel canon care ți s-au poruncit și să pui măsură, iar să ții mai nainte cu un an, în care te-ai priceștuit, să plinești măsura anilor care-ț sunt porunciț.

Și tu care ești duhovnic ia aminte și aceasta că, dă să va părăsi omul de păcat, atuncea să canoniséște și să priiméște, precum poruncéște canonul al marelui Vasilie. Iar în câtă vréme va fi el înpăcat nici nu să socotește canonul lui. Iar de va ținea câtăva vréme să nu să priceștuiască și apoi iar să va tâmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întâi. Iar după ce să va părăsi el de păcat și să va fi oprit den voia lui și de priceștenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui și acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit și de să va nevoi el să facă câtăva seamă de metanii, în zi și în noapte, să-i pogori lui un an, mai jos de măsura anilor de priceștenie. Iar de va nevoi el să dea milostenie, pre cât îi va fi putérea, iar să-i lași lui, și alt an. Iar de va posti el miercurea și vinerea, precum poruncéște sfânta pravilă, lasă-i lui și alt an; de va ținea lunea, de dulce să nu mănânce, lasă-i lui și alt an.

Iar de va fi omul de treizeci de ani, sau și mai jos și alt an să-i laș lui. Iar de va fi de douăzeci de ani, sau și mai jos mai puțin să să canonească. Iar de nu va suferi acéstea care zisem mai sus, să plinească toț anii care am zis mai sus, desăvârșit precum i s-au poruncit întâi; că acéstea semuiri, adecă tocmire, iaste a sfântului

Ioan Postnicul și mai mult acei 15 ani ai preacurviei și ai sodomiei și ai dobitoacelor îi pogoară până la trei ani, însă cu adevărat de-i va posti acești trei ani necurmat, adecă desăvârșit, cu post în zi odată să mănânce și metanii să facă, cum i să va porunci de la duhovnic afară osebi de sâmbătă și de duminecă. Iar alți părinți de acéstea n-au poruncit, numai de sfânta priceștenie să fie opriț, după greșala lor. Iar de păcatul curviei, până la patru ani să-l pogoare dinpreună să ție cu ce i să va porunci, precum s-au zis mai sus.

Iar miercurea și vinerea să cuvine tuturor creștinilor să postească, ca și cei ce au canoane și cei ce n-au, pentru că aceasta iaste obicinuită creștinilor.

Iar după cădére în păcat, de va vrea acela să se călugărească, doao părți să ție și o parte să-i erți. Iar de va vrea să meargă la obște jâtie, lasă-i lui canon pre jumătate; iar după ce au luat cinul călugăresc și au căzut în păcat, câț ani i s-au poruncit, să-i plinească.

Așijderea și muerile să le întrebi, au doară vor fi purtând erbi, sau vor fi băut erbi să nu facă copii. Sau, de să va afla să fie făcut iale lucru ca acesta, ca ucigașii să se canonească. Iar de va fi lepădat ea copilul de vreo nevoe, un an să nu să priceștuiască. Iar céia ce va fi purtat erbi, sau va fi purtând, să se lépede și să să canonească șase ani. Iar de va face farmece, ca să știe ce copil va face, sau să știe alte lucruri, șase ani să nu să cuminece. Așijderea să fie întrebate iale de toate păcatele, ca și partea bărbătească și, în câți ani să vor afla în canon, să n-aibă voe a frământa prescuri.