În suflet simt o teamă cum s-așterne

 

(traducere din Sándor Petőfi)

În suflet simt o teamă cum s-așterne
Să mor în pat cu capul între perne!
Să mă usuc ca floarea din grădină,
De-un tainic vierme roasă-n rădăcină,
Să scad încet, ca lumânarea mută,
În chilioara-ngustă și tăcută ...
Mărite Doamne din cer,
Eu ție altă moarte-ți cer!

Eu brad să fiu și fulger să mă-ncingă,
Turbatul vifor mijlocul să-mi frângă,
Să mă prăval, o uriașă stâncă,
Să înfior prăpastia adâncă...

Când neamurile lumii toate,
Cu brațele descătușate,
Sub steagul roș porni-vor ca vântul,
Pe flamura pecetluind cuvântul:
Libertate,
Și vor străbate
Din răsărit spre apus răzbunătorii,
Și-n calea lor vor sta asupritorii,
Acolo să cad eu,
Pe câmp de bătaie,
Să-mi curgă din vine
Tot sângele tânăr ce-mi arde-n văpaie...
Strigarea din urmă a buzelor mele
Să moară-n vuitul păgân de oțele,
În glasul de tulnic, în huiet de arme,
Și trupul să-mi sfarme
Copitele aspre de roibi furtunatici,
Ce-or trece pe câmpuri în goana, sălbatici
Vestind biruința cea sfântă și mare!

De-acolo să-mi strângă și moaștele frânte
În ziua măreață de-obșteasca-ngropare,
Când surle duioase domol au să cânte
Și steaguri cernite veni-vor în soare
Jelind, libertate, pe morții tăi fii,
Închiși sub zăvorul aceleiași glii.