În săptămâna brânzei
Dante ce-ai cântat,
Divin inspirat,
Imnuri Beatricei,
Ești inferior
Când declară-amor
Un motan pisicei!
Heine, Leoparde,
Musset și Verlaine,
Cari-ați smuls din voi
Patima ce arde,
Migălind silabe,
Catren cu catren,
Ritmuri, rime noi, —
Vai cât sunt de slabe
Cântecele voastre,
Față d-un cotoi
Care-n nopți albastre,
Subt tavan de lună
Și-aurite astre,
Strașnic miorlăind,
Își cheamă cu jind
Logodnica-brună!
A voastre iubiri.
Sunt... literatură,
„Erzatz“ de Natură!...
Să știi vrei, Musset,
Dragostea ce e?
Sper că intendentul
Dela „Păre Lachaise“[1])
Va-ngădui ca să
Te urci pe o casă,
Ceea-n care șez.
Acum e momentul,
Ascultă și vezi!
Totul doarme. Noapte.
Numai EL și Ea,
Sus, pe tinichea.
Auzi întâi șoapte,
Sfioase, discrete,
Și apoi, poete,
Cum crește un val,
Gemete, suspine,
Până când brutal
Duetul devine.
Se pupă, se strâng,
Se bat, se sfâșie,
Încă și iar încă,
Și-n tăcerea-adâncă
Par copii ce plâng,
Inși în agonie,
Sau draci ce se zbat
Într-un crunt: Sabath,
Privind cum se bat,
Crezi că se mănâncă?
Nu, poete, nu!
E un „rendez-vous”...
Și-asta e iubirea
Cea adevărată,
Cum comandă Firea,
Nu cum, — crede zău —
Fu falșificată
De geniul tău!...
O, ce complicare
Au adus poeții
Amorului, care
Nu este decât
Gest banal și-urât
De perpetuare
Eternă a Speței.
- ↑ Cel mai mare cimitir din Paris unde e înmormântat nemuritorul poet al «Nopților».