În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul XXXII. Preliminarii

←Capitolul XXXI. Două conciliabule

În preajma revoluției. Volumul I. Prolog. Smaragda Theodorovna de Constantin Stere Capitolul XXXII. Preliminarii

Capitolul XXXIII. Habemus Papam!→

În așteptarea zilei hotărâtoare, atât Fiodor Feodorovici Carpinschi, în palatul său din strada Moscovei, cit și Stephan Gheorghevici Cazara, în strada Căușani, țineau casă deschisă și masă pusă pentru partizanii lor.

Agenții ambelor partide făceau o vie propagandă între boierii veniți din toate colțurile provinciei, foarte dezorientați în fața evenimentelor și a problemelor la ordinea zilei.

Cei mai mulți profitau de ocazie și, fie din indiferență, fie din instinct de conservare, făceau act de prezență în ambele lagăre și asigurau pe ambii rivali de concursul lor necondiționat.

Baronul Gulfstream clocotea, ca un cazan sub presiunea de zece atmosfere, și în calitatea lui de stâlp al partidului patrioților adevărați ruși, la fiecare pas provoca la duel pe cei bănuiți de lipsă de loialism și de tendințe moldovenizante.

El perora cu vehemență în restaurante, la club, în stradă, se încăiera cu opozanții, și în exploziunea pat-riotismului său neînfrânat, lăsa aproape toate localurile publice fără oglinzi și pe mulți chelneri cu capete sparte.

Conu Petrache Bârsianu profita de ocazie ca să-și afirme talentul oratoric, interpelând pe fiecare dvorean, oriunde-l întâlnea:

— Eu vă întreb, gospoda, cuda mî idiom? Aceasta polojenie este nevânosima, nași moșii dărămaițea, noi ne răzorim! suntem vernopodani, talpa tronului. Cuda mî idiom, gospoda? — zbiera dânsul, nemaiștiind el însuși în ce limbă vorbește.

* * *

Pentru partida moldovenească propaganda a fost dusă cu multă discrețiune.

Afară de Costea Ursu din Măcărenci, poreclit „geambașul“ atât pentru fața lui smeadă, cit și pentru patima pentru cai care îl ruina, nimeni din adepții lui Stephan Gheorghevici Cazara nu se încumeta să ție piept manifestărilor exuberante ale baronului Gulfstream.

Dar cu atât mai multă tenacitate se desfășura lupta acoperită prin saloane, ca și prin intervenții la cucoanele boierilor îndoielnici sau șovăitori.

Smaragda Theodorovna Răutu a primit și ea vizita șefului real al partidului moldovenesc, Chiril Chiriacovici Leon, cunoscut ca „Metternichul“ Basarabiei — om blând ca înfățișare, care vorbea încet și domol, aproape în șoapte, fără să ridice vreodată vocea, numai din când în când fulgerări de ochi negri trădând o voință de fier, râsul lui ascuțit, aproape feminin, ciudat, adesea, înspăimânta pe convorbitorii săi, ca o amenințare. Pentru boierii moldoveni supărarea lui Chiril Chiriacovici, de altfel, însemna lipsa de orice protecție.

— Sărut mâna, coniță, — a salutat el de la intrare pe Smaragda Theodorovna, și cu toată vârsta lui i-a sărutat cu mult respect mâinile.

Smaragda Theodorovna, puțin jenată și în același timp măgulită, și-a exprimat mulțumirea de a vedea pe Chiril Chiriacovici.

— Stau chiar aici la hotel și am aflat că ați sosit cu conu Iorgu, pe care nu l-am mai văzut de mult; și-mi aduc aminte cu atâta plăcere de ceasurile pe care le-am petrecut la dumneavoastră la Năpădeni, încât am ținut să vă bat la ușă aici, la Chișinău, și să am vreo două vorbe cu dumnealui. Vin vremuri grele pentru noi, moldovenii. Avem nevoie să mai stăm la sfat ce și cum îi de făcut. Că sânt mulți din boierii noștri moldoveni, care sânt sau prea hâtri sau prea tembeli. Și socot că și cuconițele noastre sânt cam de vină — hi-hi-hi! — le amețește cinstea pe care le-o fac cinovnicii cei mari înainte de alegeri; Hi-hi-hi! Și mare păcat îi râvna aiasta a moldovencelor noastre pentru cinovnicii aduși de vânt, cine știe de unde.

Sub privirea atentă a lui Chiril Chiriacovici, la râsul lui, Smărăndița a simțit ca un fel de fascinare și spaimă. Cam palidă în zilele din urmă, ea și-a simțit deodată obrajii fierbinți, și apoi inima parcă i s-a oprit.

— Dacă am avea,— a căutat s-o liniștească Chiril Chiriacovici, care i-a observat emoțiunea,— dacă am avea multe boieroaice moldovene ca matale, ar merge strună și boierii. Mai stați multă vreme aici?

— Până după Sobrania; Egor Stepanovici cu greu a lăsat moșia pe vremea aiasta.

— Da-da-da! Ați văzut pe coana Paulina Cazara? M a întrebat despre matale.

— Am venit așa pe neașteptate! Egor Stepanovici n-a vrut să mă lase singură la Năpădeni. Apoi pe vremurile aiestea trebuie să fie casa plină la Paulina Andreievna, și nu știu cum să n-o supăr. Trebuie să aibă acuma griji peste cap.

— O! cum se poate! Ți-i nașă și ține grozav la matale. Spune la toată lumea, că nu este în Basarabia altă duduie tânără și frumoasă, așa de cuminte și bună gospodină ca matale. Păcat! Ai s-o superi, apoi când va afla că ești pe aicea, tot are să te poftească, și nu e bine să nu-i fi călcat peste prag până atunci.

Astfel Smaragda Theodorovna s-a trezit prinsă în vârtejul mondenității Chișinăului. Sub patronajul Paulinei Andreevna, ea fu peste tot primită cu admirație — nu numai pentru frumusețea ei, dar și pentru tactul, demnitatea și modestia cu care știa să se poarte în acest mediu, pe care, pe vremea ei de pension, abia-l putuse întrezări ca orfană săracă în casa câtorva colege.

Smărăgdița, de altfel, se aruncă cu plăcere în vârtejul petrecerilor. Ea plecase din Năpădeni pentru a fugi de contele Przewicki — și cu spaimă constată că ar trebui mai curând să fugă de ea însăși —de tainicele ispite cari îi turburau cugetul.

Saloanele Chișinăului îi dădeau cel puțin rare momente de uitare de sine.

Își înțelegea și obligațiunile, pe care i le impunea primirea mai mult ca prietenească în saloanele „moldovenești“.

Fără să-și permită dar o intervenție fățișă la Iorgu Răutu, care era ferm convins că aceste treburi „nu sânt pentru un cap de femeie“, ea, dând urmare sugestiunilor lui Chiril Chiriacovici, a putut și de această dată să aplice cu succes tactica ei obicinuită, pentru ca, fără să atingă amorul propriu al soțului și fără să-i ceară nimeni direct, să-i sugereze atitudinea și acțiunea dorită.

Toate simpatiile lui Iorgu Răutu erau, firește, de partea „partidei moldovenești“. Dar dânsul, ca și mulți dintre boierii moldoveni de atunci, era speriat de zvonurile asupra reformei agrare, iar partida „Carpinschi-neștilor“ știuse a insinua pe sub mână că triumful partidei moldovenești poate determina, ca reacțiune și rep-resiune, o aplicare mai drastică a normelor de expropriere.

O șoaptă la ureche de la om la om semăna nădejdea ca numai acea partidă, ca rusofilă, poate găsi sprijin la Petersburg și îndulci reforma pentru Basarabia.

Iorgu Răutu se zbătea, astfel, și dânsul — între palatul din strada Moscovei (ceea ce și provocase, probabil, vizita amintită a lui Chiril Chiriacovici Leon) și cel din strada Căușanilor. Deși, în nedumerirea lui, el nu-și angajase încă cuvântul nici într-o parte, diplomația savantă a Smaragdiții puse însă capăt oricăror îndoieli ce ar fi putut avea.

Dintre ceilalți „peripateticieni“ care acceptau cu dezinvoltură ospitalitatea copioasă în cele două palate, cei mai mulți nu se sfiau să jure credință în ambele lagăre, asigurându-le de votul lor.

Numai Vasile Petrovici Bartic, deși în fiecare zi putea fi văzut și în strada Moscovei ca și în cea a Căușanilor, nu ascundea că vine numai în scopuri gastronomice, și lăsa carieră liberă malițiozității sale adesea brutale.