În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul XXI. Victoria

←Capitolul XX. Sonia și Tosia

În preajma revoluției. Volumul I. Prolog. Smaragda Theodorovna de Constantin Stere Capitolul XXI. Victoria

Capitolul XXII. Vania Tresnea și negrul său→

Astfel, între iatac și camera copiilor, între bucătărie și cămara de provizii se scurgeau din nou, monotone și cenușii, zile, săptămâni, luni, fără altă hrană intelectuală decât o revistă ilustrată și un mic cotidian de provincie și fără altă distracție decât puține exerciții pe seama aproapelui în societatea cucoanelor din vecinătate; apoi aceleași mese de paradă, recepțiuni și vânători, aceiași reprezentanți ai celor nouăsprezece familii boierești din județul S***, cu puține variante dintre funcționarii ruși sau dintre ofițerii din garnizoana S***.

Asemenea viață nu poate fi prielnică nici pentru sănătatea morală, nici pentru cea fizică.

Doctorul Cojocărescu, chemat odată pentru un copil, a fost rău impresionat de aspectul Smărăndiții. Ea se ofilea din zi în zi tot mai mult, în recluziunea ei din Năpădeni.

Natalița Chirilovna Voronin, care se îndepărtase o vreme de Răutești, după un an de la nașterea lui Tosia, interveni cu hotărâre.

Cu multă îndrăzneală ea atacă întâi direct pe Răutu.

— Moș Iorgule, vrai să ai pe cuget un suflet nevinovat? — îi abordă ea într-o zi de septembrie, chiar în cabinetul lui, când după concedierea vechilului Alexandru, el stătea încă cu ochelarii pe nas la niște socoteli.

— Cum, ce suflet nevinovat? —o întrebă mirat unchiul, privind deasupra ochelarilor, ridicând mâna cu tocul în sus.

— Ce suflet? Nu unul — trei! Pentru că ce va fi de copiii iștia fără Smărăndița?

Conu Iorgu scăpă tocul din mână.

— Cum fără Smărăndița? — întrebă el iarăși zăpăcit.— Ai căpchiat, fa femeie?

— Nu vezi? — trepida în fața lui Natalița. — Nu vezi? Câți ani are Smărăndița? Nici optsprezece! Înțelegi, moș Iorgule? Nici, opt-spre-zece! Eu am douăzeci-și-opt! Matale ai uitat ce înseamnă optsprezece ani! Și cu atât mai puțin știi ce înseamnă optsprezece ani pentru o fată! I-ai turnat doi copii, unul după altul, și o ții în hărdughia iasta din Năpădeni ca în temniță. Numai cu Zoița, cu jupâneasa Marghioala, cu Gafița, cu Costache Țiganu, cu Ștefan Chelaru — ducă-se cu toții pe pustii! Nu vezi cum se ofilește? A uitat să râdă, biata fată, parcă e o umbră; și-i un copil încă ea însăși. Și-i de la șaptesprezece ani cu doi prunci în spinare. Nu ți-i rușine? Nu ți-i frică de Dumnezeu? Ea n-are mamă, iar păcătosul ei de tată e bucuros că a scăpat de ea, și-i slobod să se țină de nebunii și ticăloșii. Am să-i țin eu locul de mamă. Înțelegi? — repeta ea, bătând din picioare, apoi apucă de furie pe „moș Iorgu“ de guler, zgâlțâindu-l din toate puterile.

Lui Iorgu Răutu îi căzură ochelarii jos, și, uluit, își frecă palmele de genunchi.

— Stai, fa femeie! Ce te oțerești așa la mine? Ce vină am eu? Eu bucuros aș face tot. Mă rog, eu nu sânt purtat prin lume, nu mă pricep la marafeturile voastre muierești. Dar pentru Smărăndița, de! Știu eu?! O obosesc poate copiii; am vrut să-i iau o madamă, că-s mici, ca să supravegheze pe manca și pe dădaca, să fie ea mai slobodă și să mai iasă în lume. Dar nu vrea! Ce să fac?

Natalia Chirilovna izbucni în hohote și, obraznică, începu să tragă pe Iorgu de favoriți.

— Ascultă, moș Iorgule! Ești om bun, dar în adevăr nu te pricepi la nimic. O fată de optsprezece ani, chiar încărcată cu doi copii, are nevoie de soare, de bucurie, de lume, altfel... — și moș Iorgu fu silit să-și plece capul tras cu putere de favoriți.— Înțelegi? Rabdă un an, doi, trei, și ai s-o pățești, ea-i numai de optsprezece ani, și mata ai aproape cincizeci. N-ai s-o bagi în mormânt! Înțelegi? Înțelegi? Înțelegi? — îl zgâlțâia ea la fiecare întrebare.

Iorgu Răutu, speriat, o apucă de braț.

— Taci, Nataliță! Taci. Îi mânia lui Dumnezeu ce spui! Spune mai bine, ca femeie cuminte, ce trebuie să fac?

Natalița sări în sus de bucurie și se așeză pe genunchii lui moș Iorgu, sărutându-l si trăgându-l de favoriți:

— Lasă-mă pe mine, moș Iorgule. Știu eu ce să fac. Am știut că ai inimă bună, dar să mă ierți, nu te taie capul și nu cunoști femeile. Te-ai deprins numai cu țărancele și țigăncile matale. Lasă-mă pe mine.

Biruința fu complectă.

Ca semn exterior al acestei biruințe, apăru la Năpădeni ca să ușureze sarcinile gospodinei, „madama“, o poloneză din Cernăuți, Margareta Jozefovna, o femeie între doua vârste, înțepată și prefăcută, cu o față rotundă, palidă, tăiată în două de o enormă gură, cu buzele întotdeauna strânse, care se întindeau ca o crăpătură aproape de la o ureche la alta.

Din acest moment se putu începe reeducația Smarandiței Răutu.