În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul IV. Geniul de familie

Salt la: navigare, căutare
Capitolul II. Romanul lui Iorgu Răutu În preajma revoluției. Volumul I. Prolog. Smaragda Theodorovna de Constantin Stere
Capitolul IV. Geniul de familie
Capitolul V. Alexandru Machedon în vatra Năpădenilor


Nunta a fost fixată pentru septembrie, în termenul cel mai scurt necesar pentru înzestrarea miresei și pentru repararea și renovarea conacului din Năpădeni.

Bineînțeles, cucoana Anica Mesnicu din Corbeni, ale cărei servicii erau indispensabile în asemenea prilejuri, mai cu seamă în casa unui văduv, s-a și instalat imediat la Sănătoasa.

Cucoana Anica era mai mult decât un personagiu; era o instituție. Fără dânsa nici nu se putea închipui viață socială în județul S***.

Prezența ei era necesară la orice serbare de familie.

Dar îndeosebi la nașteri ea servea întrucâtva de chezășie pentru noul membru al elitei județene. Dacă la primul sau la al doilea născut dintr-o familie boierească erau invitați ca nași persoanele mai simandicoase — odraslele ulterioare erau totdeauna botezate de coana Anica. Dar și atunci când ea nu avea rolul prim, ea oficia totuși ca reprezentanta ideii de familie și își lua asupră-și aranjarea tuturor solemnităților și a serbărilor necesitate de fericitul eveniment — și chiar conducerea casei, ca supleantă a gospodinei, în tot timpul lehuziei.

Și mai puțin putea lipsi coana Anica la vreo nuntă boierească. Căci numai ea putea asigura observarea strictă a datinilor și a ritualului, fără de care o nouă căsnicie n-ar fi putut avea binecuvântarea Cerului, nici a se bucura de prestigiul social.

Și, de asemeni, tot ea era geniul cel bun al soților văduviți, și ea purta toată sarcina funeraliilor.

Din pricina acestui rol, ca întrupare a geniului de familie, coana Anica Mesnicu din Corbeni se bucura de nu mai puțină slavă ca impozanta cetate genoveză din capitala județului. Și precum orice călător care vizita târgul S***, era dator să-și aducă prinosul de admirație falnicelor ruine, tot așa oricine vroia să intre în cercul elitei județene, avea nevoie de consacrare și chezășie din partea cucoanei Anica — cu toate că, de fapt, ea se trăgea dintr-o modestă familie de boierinași, și moșioara ei, de vreo sută cincizeci de fălci, nu putea impune marilor latifundiari din județul S***.

Situația sa coana Anica o datora în primul rând talentelor ei, minții sale solide și caracterului său bărbă-tesc.

Dar ea reprezenta mai cu seamă tradiția; stabilea legătura morală cu trecutul de strălucire și mărire în mijlocul unei societăți care, condamnată la dispariție, se destrăma și tocmai din cauza aceasta se agăța cu disperare de toate reminiscențele vremurilor de glorie și putere. Coana Anica inspira astfel respectul datorit unui cult străvechi. Stăpâna Corbenilor părea o preoteasă a acelui cult — ea ducea peste tot, împreună cu „reticulul“ ei, atmosfera vieții sociale a boierimii din vechea Moldovă“.

Acel „reticul“ era vestit în toată Basarabia. În el, între diferite rețete, acte și documente (coana Anica era și un fel de jurisconsult al tuturor matronelor din județ) se găsea întotdeauna o cununiță de flori de lămâiță, un „crep“ de mătasă neagră și mai multe cruciulițe de aur — ustensilele necesare pentru oficiul ei. Iar în geamantan coana Anica lua întotdeauna cu sine și faimoasa rochie de mătasă, în culoarea tabacului, cunoscută de trei generații de boieri din Basarabia, și a cărei stofă inuzabilă cădea în jos învelind monumen-tala ei statură în falduri rigide ca de foi de oțel, făcând astfel în adevăr impresie de „chirasa“, cum era supranumită de tineretul ireverențios.

Și așa, plecând din Corbeni în brișcă ei cu doi căluți murgi, coana Anica era întotdeauna perfect armată pentru a-și îndeplini misiunea, oriunde și pentru orice oficiu ar fi fost chemată.

„Chirasa“ la orice solemnitate rămânea neschimbată, numai accesoriile variau după nevoie, locul bandei de „crep“ negru luându-l, de pildă, cununa de lămâiță.

Nu puțin contribuia la prestigiul coanei Anica și faptul că era o gospodină exemplară. Economia ei din Corbeni era condusă cu o mână de fier și mergea ca un ceasornic. Nimeni nu avea recolte mai bogate, nimeni nu creștea porci mai grași, la nimeni nu se găseau vaci mai lăptoase și unt mai gustos ca la castelana Corbenilor. Dar mai cu seamă claponii fabricați de coana Anica — chiar de mâna ei, pentru că nimănui ea nu-și încredința secretul — erau vestiți nu numai în toată Basarabia, dar și în Podolia, Chersonia și chiar la Odesa, după cum afirmau și alții decât coana Anica, precum, bunăoară, admiratorul și întrucâtva rivalul și imitatorul ei Alexandru Ivanovici Brașevan, despre al cărui rol destul de însemnat în viața socială din județul. S*** mai sunt încă multe de povestit, ca și despre evoluția fatală a acestor doi stâlpi ai vechii societăți S***-ciene.

* * *

După o consfătuire tainică cu Egor Stepanovici Răutu (căci Smărăndița a știut să impuie și această titulatură oficială lui conu Iorgu — și e caracteristic că pe când numele ei a suferit o înaltă stilizare prin „thita“, numele lui conu Iorgu n-a fost acordat în același stil; nici Stepanovici cu „phita“, nici măcar Gheorghe, ci, ca la mahalagiii din Rusia: Egor Stepanovici) așadar, după o conversație misterioasă între Egor Stepanovici Răutu și coana Anica, aceasta s-a și instalat îndată la Sănătoasa.

Și din prima zi aspectul casei și al curții lui Toader Cacioni s-a schimbat de nerecunoscut.

În locul ferestrelor chioare au apărut geamuri noi; mobila a fost adusă într-o stare tolerabilă și, parte din ea, înlocuită. Peste tot camerele au fost decorate cu covoare și fețe de mese noi. Chiar bălăriile din curte au dispărut, ca prin minune.

Dar obiectul transformărilor celor mai impresionante a fost însăși Smărăndița Cacioni, care din mâinile cucoanei Anica trebuia să iasă demnă de a fi, până la sfârșitul vieții, Smaragda Theodorovna Răutu,— menită să ajungă cenzorul și liderul elitei feminine din S***.

Pentru aceasta nu numai că au fost răvășite toate magazinele de „manufactură“ din S***, dar coana Anica, însoțită de Smărăndița, a plecat în monumentala „caleașcă“ din Năpădeni, cu vizitiul Dumitru, cu feciorul Nicache, și două fete din casă, pentru trei săptămâni în turneu, la Chișinău și Odesa, spre a da de lucru croitorilor și modistelor lumii elegante din întregul „sud-vest” al împărăției.

Cucoana Anica s-a îngrijit încă și de latura morală a problemei, insuflând pensionarei fostei vedete de circ principiile sănătoase și rețetele practice indispensabile pentru o matronă S***-ciană de rangul viitoarei soții a stăpânului celor cincisprezece mii de fălci din Năpădeni.

Astfel fu pusă Smărăndița în cunoștința cronicei intime a tuturor alcovurilor celor nouăsprezece familii ale elitei din S***, din ultima jumătate de veac — căci cucoana Anica nu era numai întruparea vechilor tra-diții, dar și cronicarul și arhivarul, nu numai din S***, dar și din județele vecine.

* * *

Cu toată revoluția produsă de cucoana Anica, curtea din Sănătoasa părea prea puțin potrivită ca arenă pentru un eveniment atât de însemnat în viața societății S***-ciene ca nunta lui Iorgu Răutu; și chiar biserica din sat era prea dărăpănată pentru fastul unei atari solemnități. Pe deasupra, acolo slujea și un preot nou, un „bogoslov“ (teolog) care nu cunoștea datinile, și se și îndărătnicea să ție slujba în limba slavonă. În consecință, s-a hotărât ca, împotriva obiceiului, cununia să fie oficiată și nunta sărbătorită nu la domiciliul miresei, la Sănătoasa, ci la Năpădeni.