În parc

 

Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute...
Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute
V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ?

La ce-ntîlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară
Și v-au uitat apoi așa de iute ?...

Săltau atîția fluturi pe cîmpie
Cînd străluceați în roua dimineții...
Ce v-ați făcut mireasma timpurie ?...

Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite !
Nu vreau să plîng... O clipă-i visul vieții...
Flori veștede, flori moarte, flori iubite !...