În natură-i grea tăcere...

 

În natură-i grea tăcere:
Paserile au muțit,
Și 'n tainică durere
Florile s'au veștejit.

Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vînt,
Le-a șoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pămînt.

Arborii plini de mâhnire
Mișcă vîrful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda scire,
De pe crengi s'au ridicat.

Apoi cerul se 'nălbesce,
Și 'ncet, încet din nori
Cade neaua și 'nvelesce
Frunze morte, morte flori.

Tot, ce-a fost în lume viață,
Ce-a fost dulce 'n trecut,
Sub lințoliul cel de ghiață,
Ca un vis a dispărut.