În metru antic

Jump to navigation Jump to search
În metru antic
de Benjamin Fondane


Iarăși se scutură frunza de visuri,
Toamna, în poala de aur, le strânge.
Vânăt își scutură frunzele iarăși
Arborul vieții.

Lasă-le-n vânturi să plece, o, lasă!
Cântă ca altele-n cântec să nască.
Nu cu un cântec de liră zidit-a
Amphion, Theba?

Crinii în vară pe moarte-s. Ce-ți pasă!
Nu simți cum rozele-și urcă aroma?
Dac-o iluzie piere – tu cheamă,
Oaspete, alta.

Umblă pe mare greoaie corăbii;
Suie tu însuți și umflă catargul!...
Oricine sieși dator e să-și afle
Lâna de aur.

Visul tău, însă, ca vinul de Caecub,
Steie apururi sub lacăte-o sută.
Ține-l pân-iese și ultimul lacăt –
Lacătul morții!...