În loc cu verdeață

Jump to navigation Jump to search
În loc cu verdeață
de Gavriil Stiharul
Poarta Raiului


Trec pe luncă nori,
curg spre alte zări
și anii-n șirag
duc cu ei ce-i drag.

Geme pe pământ
prelung jalnic cânt –
e-n zadar chemat
sufletul plecat.

E-n zadar chemat
omul răposat
ce-a fost pe pământ…
Acum e-n mormânt.

Cei rămași în urmă,
frate, soră, mumă,
vor veni la rând,
vor veni curând.

Plânge cu amar
pleoapa în zadar,
ochiul tulburat,
pentru cel plecat.

– Suflețelul meu,
plânsu-mi este greu,
lacrimile mele
vor seca și ele.

Vor seca de ape,
vor fi scurse-n noapte,
cerule, cât rabzi
pe pămât să cazi!

– Nu mă mai jeliți,
frații mei iubiți,
căci eu am în cer
dulcele năier.

Nu vă întristați,
iubiții mei frați,
căci, în ceruri sus,
îl am pe Iisus.

Am pe Născătoarea,
pe Apărătoarea,
Maica bucuriei,
Maica veșniciei.

Și mai am un Tată
Ce-n ruga curată
îl numim cu dor
Atotțiitor.

Și mai am în dar
sfinți din sinaxar,
care mijlocesc
și mă pomenesc.

Mai am bune fapte
de Domnul lucrate
și m-am spovedit,
m-am împărtășit.

Și n-am întinat
casa unde-am stat,
lucrul cel oprit
eu nu l-am poftit.

Și dacă am poftit
lucrul cel oprit,
am fost dezlegat
de al meu păcat.

Mai am o credință
ca o biruință:
că voi fi mereu
cu-al meu Dumnezeu.

PD-icon.svg Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.