În grădini apele trupului
chiamă în grădini apele trupului
sângele aprinde lămpi în boschete
glasuri tremură ca bănuțeii câmpului
ca plopii către lună privirile sunt drepte
cum țâșnesc ca havuzuri spre cer păsările
păduri trec prin somn ca trăsuri la întoarcere din excursii
cu lucernă și crengi; câte ștergare albe vânturile
umerii tăi răscolesc zmeura surâsului ca urșii
din fluer seara își desface culorile
munții mușcă în spume zăbala stelei polare
înălțimile se tulbură ca licorile
prin scheletul pomilor umbrele se văd clare
tristețe strânsă în tine ca o zăcăminte,
albastre sborurile se sărută ca fluviile
pe hartă; păpurișul vinelor clatină flinte,
din ruinele somnului, chipul singurătății se arată
au coborât ca doi șoimi frunțile dar teii le
dăruie respirarea lor precum aurul grâului la cingătoare
miresmele își lovesc în aer cheile
ca frunza de pelin noaptea e amară
fiecare privire e o beteală
cum suferă obrazul aerului ca o mucenică
și freamătul ierbii face din glas o algă
din părul tăcerilor cântecul se desprinde spilcă
în unde se trezesc viorile
fântâni obosesc ca metalele
în jurul tâmplelor stau iederi orele
zilele te privesc înapoi și câte altele