În fața crucii…

Sari la navigare Sari la căutare
Coboară, Doamne, pacea
de Ioan Marini


Era-n amurg de seară când soarele-a apus
Și peste suflete plutea, cald, Duhul lui Iisus:
„Veniți, veniți la Mine voi, toți cei osteniți
Și voi ce sunteți bolnavi, trudiți și amărâți;
Cei apăsați de soartă, lipsiți de ajutor,
În Mine-afla-veți reazem etern, mântuitor;
Eu pentru toți o moarte pe cruce am răbdat,
ca voi s-aveți viață prin sângele-Mi vărsat“.
Și-atunci, simțeam cum inimi trudite se-ncălzeau
Și, ca desprinse, vesel spre ceruri se-nălțau…
Se nimicea pământul, iar sufletul desprins
Sorbea din roua sfântă, de sete sfântă-aprins.
Cuprinse de dorință și de iubire dulce,
Doreau să fie-aproape de Golgota, de cruce…
Să plângă mult, cu lacrimi, sub brațele întinse,
să se-ncălzească-acolo și să rămână-aprinse.
O, jertfă dulce, Tu ne-ai reînsuflețit,
Prin tine, Cruce sfântă, viața am primit…
Pătrunde-ne, să știm cât Tatăl ne-a iubit,
Când Fiul Său pe tine în chinuri a murit.