În exil/Lucrătorul Petru Alexeeff
| ←Femeia nihilistă | În exil de Zamfir C. Arbore Lucrătorul Petru Alexeeff |
Vera Zasulici→ |
LUCRĂTORUL PETRU ALEXEEFF
Împreună cu Sofia Bardina, Caminska Subotin, și cei-l-alți, în procesul din 1877 a fost pe banca acusaților și Petre Alexeeff.
Figură măreață a muncitorimei!
Petru Alexeeff era un simplu lucrător, abia eșit din țărănimea guvernamentului Smolensk. Născut în satul Norvinska, densul n’a fost nici într’o școală; și dacă știa carte, apoi mulțumită sieși și unor împrejurări particulare, cari ’l au făcut să facă cunoștință cu niște studenți de universitate.
Petre Alexeeff era lucrător de fabrică. Arestat pentru propaganda ideilor socialiste printre lucrători, densul n’a avut altă vină de cât aceia că a fost prins în momentul când citea lucrătorilor o broșură socialistă.
Adus înaintea judecătorilor, Petre Alexeeff a refusat să ’și ia apărător, zicând că n’are trebuință de a se apăra. Când a venit rândul seu de a vorbi, Alexeeff a rostit următoarea cuvîntare:
«— Noi, milioane de muncitori, d’abia ieșind din fașe, suntem deja aruncați în voia întâmplărilor. Părinții noștri robi ai muncii, n’au timp să se ocupe de educația noastră; noi nu știm ce e școala, învățătura, și de abia cunoaștem ce e mângăerea unei mume. În vîrsta de 7 — 9 ani suntem goniți din casă, căci trebue să începem deja a ne agonisi o bucată de pâine. Ce ne așteaptă dincolo de pragul căsuței părintești ? — Fabrica, unde stăpânul-capitalist, cu ajutorul vergelor și ghionturilor, ne va învăța a munci. Suntem hrăniți rău, respirăm aer infect, dormim pe scânduri goale, tremurând de frig, nespălați, nepeptănați, cu lacrimi în ochi, noi creștem ca niște condamnați la ocne. Si care e vina noastră? Suntem vinovați — că ne am născut! În inimile noastre de copii, firește, se naște și crește încetul cu încetul o ură mare în contra capitalistului, în contra stăpînului, care exploatează munca noastră de copii. Ura aceasta dacă nu isbucnește, dacă remâne ascunsă în fundul inimei noastre — apoi, domnilor, este numai și numai de frică! Frica, numai frica menține ordinea stabilită, și în momentul când desperarea înăbușe frica — ordinea voastră e amenințată !»
Dupe aceste cuvinte Petru Alexeeff povesti judecătorilor săi starea în care se află lucrătorii de fabrice la Moscova, apoi zise:
«— Dar ce vă pasă vouă, domnilor, de toate astea; ce vă pasă că lucrătorul nostru muncește 17 ore pe zi pentru un salariu de 40 kopeici (85 bani).... Eu știu, domnilor, cum trăiește lucrătorul în Europa. Rea e starea sa, dar incomparabil mai bună de cât a noastră; acolo lucrătorii nu mai sunt persecutați așa precum suntem persecutați noi; acolo, cel puțin seara lucrătorul e liber, și poate să citească o carte, poate să se instruiască, să tindă de a deveni și densul om ca lumea.
«Dar noi, lucrătorii din Rusia, avem oare un moment liber în viața noastră de robi? Sunt oare școli pentru copiii noștrii ? Ne învață cine-va ? Sunt oare cărți scrise pentru noi? Unde, cum și când un lucrător la noi poate să se instruiască? Știți, domnilor, înși-ve, că la noi în Rusia lucrătorii sunt opriți de a citi, sunt persecutați pentru citirea cărților. Stăpânii noștri când ne văd cu carte în mână, ne zic: ce lucrător ești tu, dacă citești!!.. Și credeți d-v. că noi nu știm că stăpânii noștri ne desprețuesc, ne consideră de bețivi, leneși, stupizi? Bețivi? — Dar ce să facă lucrătorul Dumineca când nu lucrează? Leneși? — Dar cine muncește atunci, cine produce toate cele în Rusia? Stupizi? — Da, sunt stupizi, aveți dreptate! Căci dacă n’ar fi stupid, n’ar fi lucrător. Cu toată stupiditatea sea, însă, domnilor, să știți că lucrătorii noștrii știu bine de unde ve vine avuția voastră, știu bine ce mâini, și a cui sudoare a produs averea voastră.»....................
«Suntem fiii țărănimei, domnilor. În ziua de 19 Februarie 1861 Țarul a desrobit pe părinții noștri. Acea zi e sfîntă pentru noi, căci în naivitatea și ignoranța părinților noștri s’a crezut că Țarul în adevăr ne voiește bine Dar vai! A perit ilusia ce am avut; liberi, am rămas fără pâine, cu o sfoară de pământ lutos, netrebnic. Am fost siliți să părăsim acest pământ ingrat, și să mergem la fabrică. De aceia, domnilor, comercianții și industriașii proslăvesc pe Țarul, iar nobilii ’l dojenesc — că ne a desrobit. Am fost robii nobililor, acum suntem robii industriașilor. Robi suntem, domnilor! Dovadă, că n’avem dreptul de a părăsi fabrica, n’avem drept de a face grevă. Și când sleiți de muncă și foame facem grevă, suntem împușcați ca câinii sau expediați în Siberia............
«Grea e soarta lucrătorilor, și altă ieșire din starea mizerabilă în care trăesc ei, eu unul nu știu, de cât aceia ca singuri să se încerce a’și croi o altă soartă. Să nu aștepte lucrătorul ca cine-va să ’l ajute... ajutorul nu'i va veni, de cât din partea generoasei noastre tinerimi, din partea acestei tinerimi culte...»
Aci președintele tribunalului strigă, ridicându-se de pe fotoliu:
— Opriți-vă ! Vă poruncesc să tăceți!
Dar Petru Alexeeff după o pausă urmă, cu voce tare:
«— Dânsa singură ne a întins mâna; dânsa singură a auzit suspinele noastre, dânsa singură a simțit cât de amară ne e soarta, dânsa singură nu poate să vază, chinurile noastre, suferințele noastre.... sub jugul greu al despotismului. Tinerimea cultă, ca amic sincer a venit in ajutorul nostru, ea a despicat pieptul nostru și a scos din el inima noastră de robi, puind în locui inimii fricoase un cărbune aprins... ea a atins cu mâini diafane și delicate, de fata sublimă, ploapele noastre închise, și ochii noștri au văzut lumină, ea a mers în popor și cu cuvântul ei ne-a arătat calea spre mântuire... și dânsa va merge mână în mână cu noi, până ce nu se va ridica mâna musculară a milioanelor de muncitori!...
— Tăceți! Tăceți! strigă președintele.
«— Și jugul despotismului, apărat de baionete, va fi sdrobit!» strigă Petru Alexeeff.
După aceste cuvinte Alexeeff a fost ridicat cu sila de pe banca acusaților. Magistrații stând în picioare priveau cum geandarmii ’l tîreau afară din sala tribunalului. Publicul present la desbaterile procesului, cuprins de emoțiune șuera și desaproba pe judecători. Președintele ordonă evacuarea salei.
Petru Alexeeff a fost condamnat apoi la 10 ani de muncă silnică la ocne. Transportat în Siberia acest curagios representant al muncitori mei a trăit până la 1891.
În anul acesta, 1891, dânsul a perit acolo, omorît într’un mod foarte barbar. Iată epilogul acestei vieți sfinte, pe cari le extrag dintr’o scrisoare, priimită din fundul Siberiei încă în anul 1892:
«Petru Alexeeff a fost mișelește omorît de către doi iacuți. Unul e Egor Abramoff, altul primarul Fedot. Acest din urmă, sub cuvînt că drumul către satul Ciaranciu e mai scurt prin pădure, a invitat pe Alexeeff[1] să meargă cu dânsul. La distanță ca de două kilometre de Ulus (sat în limba iacuță) ambii călători au întâlnit, ca din întâmplare, pe iacutul Abramoff. Iacuții vorbeau între ei, iar Alexeeff aștepta călare pe cal. În acest moment Fedot ’i a zis că încingătoarea de la șea a slăbit și că trebue să se scoboare de pe cal, ca s’o îndrepte. Ne bănuind nimic, Alexeeff sări de pe cal și, întorcându-se cu spatele către iacuți, începu a îndrepta încingătoarea. Tocmai în acest moment Fedot îi înfige cuțitul în spate. Alexeeff s’a întors, a apucat pe asasinul său de guler și ’l a întins la pământ, dar miserabilul a reușit să ’i mai dee încă o lovitură de cuțit în pânteci. Apoi s’a încins o luptă desperată între ambii asasini și victimă. Într’un moment Alexeeff isbutise să rănească cu cuțitul său pe unul din asasini, dar la urmă, slăbit de răni, căzu jos. Asasinii măcelăriră pe nenorocita lor victimă, și despoind-o de lucruri și de parale, au dispărut.»
Așa a perit Petru Alexeeff, exilat în pustietățile Siberiei.
- ↑ La 1891 Alexeeff isprăvind termenul osândei de 10 ani a fost liberat din ocne, și internat pe viață în Siberia printre sălbăticii iacuți.