În exil/În popor
ÎN POPOR!...
Absolutismul asiatic, secular, a paralisat în Rusia ori-ce simțimânt de civism în pătura cultă a societăței; de-aceia acolo această pătură a putut da oameni de știință, literați de talent, poeți, critici, dar nici un sociolog, nici un scriitor politic, nici un reformator profund și original. Oameni ca Alexandru Herzen, ca Mihail Bacunin — au lucrat, au scris și au trăit în Europa; de-aceia tocmai, scrierile lor nu sunt cunoscute în Rusia de cât unei elite educate europenește. În afară de acești doi oameni, de origină pur rusească, curagiul civic în scrierile și faptele lor le-au avut mulți alții, dar aceștia n’au fost de origină rusă, ci ruteni, ca neuitatul meu amic Mihail Dragomanow, ca Costamaroff, ruteni, și mii și mii de polonezi!
Această stare de decadență a păturei culte din Rusia ne-a silit pe noi, revoluționarii din vastul imperiu al Țarilor, de a căuta aiurea terenul pentru propagarea ideilor noastre, de a căuta aiurea proseliți și pîrghii pentru reușită în lupta cu despotismul.
Înainte de toate e lucru firesc, că poporul atrase asupra sa atențiunea noastră, neputând noi reuși cu comploturi și conspirațiuni, perzând ori ce ilusie în pătura cultă a societăței; — ne rămânea poporul incult, poporul semi-sălbatic, ca ultima speranță de scăpare.
Dar cum, în ce mod să te apropii de popor, care pentru noi oamenii culți era terra incognita ?
Greu lucru, și care cerea multe capacități morale si intelectuale de la executorii săi. Pentru acest lucru, înainte de toate, era necesară o tărie de caracter deosebită, și un devotament pasionat; se cerea ca omul să sacrice toate forțele sale, viața sa întreagă, să ’și lege soarta de soarta poporului, în mijlocul căruia descingea din înălțimile păturei privilegiaților.
Pentru acest lucru sunt necesari oameni obicinuiți a gândi cinstit, oameni, cari s’au convins că în ziua de azi nu există altă misiune mai măreață de cât aceia pe care acum 1895 ani a avut-o pe pământ Isus, când a mers din sat în sat, din oraș, în oraș, propovăduind «adevărul».
Măreață misiune! Dar pentru dânsa e necesar ca omul pururea să cumpănească fie-care pas pe care ’l face, e necesar să cumpănească fie care gând al său, fie care cuvînt!.. E necesar ca acest om să-și desvolte un criteriu temeinic, o convingere nestrămutată, întemeiată pe fapte reale.
Mai trebuiește pentru această misiune măreață o erudițiune serioasă, pentru ca această erudiție să devină o armă puternică în lupta celor desmoșteniți cu inpilatorii.
Mai trebue ca acești oameni să fie înzestrați cu așa caracter, în cât să n’aibă frică de a se pleca, de a simți vermele demoralisatiunei rozându-i, în cas de nereușită; să n’aibă frică de lipsuri materiale și morale, de prigoniri din partea poliției și a ocârmuirei.
Mai trebue în fine, ca omul, care ’și-a ales acea misiune, să unească viața sa cu viața poporului, să trăiască așa cum trăiește țăranul și lucrătorul de la oraș, să devină tovarășul lor de muncă, de suferințe, amicul lor de zile negre și de zile senine.
Acestea sunt condițiunile !
Pentru a fi apt de a duce povara acestei misiuni, omul din pătura cultă e silit să se reeducă, să se renască întru cât-va, căci pentru a deveni apt de acea misiune, e necesar a se reface intelectualicește și moralicește; e necesar să îndrepteze toate sforțările sale în contra tendințelor egoiste, strîmbe, de care e atât de plină viața omului cult; e necesar să devină sobru în viața zilnică, să se debaraseze de toate obicinuintele unei vieți culte.
Acestea sunt condițiunile.
Dar, mai presus de toate e necesar pentru un atare om, să lase la o parte ori ce vroință legată de viața privilegiată plină de fericire personală. Și nu numai a lăsa la o parte, dar încă a considera asemenea idealuri de fericire ca imorale este de trebuință, căci viața privilegiată este zidită în societatea actuală pe suferințele mulțimei, pe spoliarea ei, pe lipsurile ei.
De aceia tocmai, adresându-ne către oamenii din societatea privilegiată, noi urmând ad-literam cuvintele lui Christos către bogați: «împarte avuțiele tale, ia crucea mea și mergi!» ziceam la rândul nostru: — Du-te în popor! Du-te la fabrică, la uzină, du-te la sate, și prin tine însuți convinge-te că acolo, ca pe frontispiciul iadului lui Dante stă scris: lasciate ogni sperantia voi ch’entrate! Du-te acolo, ca să te convingi cu ochii tăi proprii cine produce, și cum se crează toate bunurile vieței privilegiate — și cum apoi acela care produce tot și toate, moare de foame și de mizerie, fiind-că partea sa e răpită în folosul celor cari nu fac de cât să consume, mereu să consume! Du-te acolo, ca să auzi cu propriele tale urechi povestea monotoană și lugubră, ca cântecele de înmormântare, a vieței poporului muncitor ! Du-te în lupanare, ca să vezi fiicele poporului prostituindu-se pentru o bucată de pâne, du-te în cârciumele de prin mahalale și de prin sate, ca să vezi cum se îmbată lucrătorul și țăranul, pentru a se ameți, pentru a uita mizeria, pentru a-și excita forțele sleite de foame, încordându-le pentru o nouă muncă — cu ajotorul alcoolului! Du-te să vezi, cum se pierde și degenerează neamul tău, plătind biruri grele, dând recruți din floarea satelor, murind de epidemii, de ignoranță și de mizerie!
Și cuvintele noastre au fost auzite. Tinerimea universitară din Rusia: ruși, ruteni, caucazieni, polonezi, români din Basarabia, toți aceia pe cari imperiul muscălesc de o potrivă i-a constrâns în brațele sale, toți au înțeles apelul nostru, și au plecat în popor.
Și această plecare în popor n’avea înfățișarea unei mascarade; oamenii din pătura cultă, femeile și fetele, mergând în popor nu s’au transformat în lucrători și țărani de carnaval.... n’au mers la fabrici și la sate în calitate de vagabonzi voiajori, în calitate de diletanți cari aduc cu el broșuri și cărți, pentru a le distribui oamenilor fără carte. Fie-care, din aceia cari s’au dus în popor, afară de o pregătire serioasă teoretică mai avea la îndemână și cunoștințele unei meserii. În afară de medici, moașe, profesori și profesoare, între tinerii cari mergeau în popor mai erau și tâmplari, ferari, cismari, lucrători de fabrică și de uzină. Această cunoștință a meseriilor mult a servit acestor oameni; primo, le a servit ca mijloc educativ pentru el înșiși, secundo le a servit mai cu seamă pentru apropierea cât mai intimă a poporului muncitor. In persoana unui tîmplar, ferar, mecanic, țăranii și lucrătorii vedeau pe omul lor, pe unul ca ei; și influența unui atare om asupra lor prindea rădăcini adânci, în mijlocul muncitorimei.