În evul mediu

 

În mintea mea se deapănă icoane
Din ce în ce tot mai extravagante;
Mă văd în echipaje elegante
Împodobite în luciuri de blazoane.

Pe cai și-n litiere văd baroane
La gât cu sclipitoare diamante.
Iar eu pudrat alăturea de-un fante
Admir vârtejul sec de milioane.

Eu sunt marchiz și tu-o castelană;
Și când tu-mi zbuciumi inima-mi sărmană,
Lăsându-te la pieptul fiecărui,

În față-ți mă înclin cu-o reverență,
Și mă întorn râzând, pe când tu stărui
În urma mea: „Ah, ce impertinență!”