În amurg... (Vlahuță)

Jump to navigation Jump to search
În amurg...
de Alexandru Vlahuță


Vâslaș ce-aleargă împins în zare
De oarba sete a fericirii,
Pe câmp de ape fără cărare,
Omul e pururi prad-amăgirii;

Căci scris e dorul să și-l agațe
Numai de umbre și de năluce,
Ce-n a lui veșnic întinse brațe
Zadarnic cearcă să le apuce.

Și când viața abia-i o rază
Atât de slabă și trecătoare,
Când știe bine că-naintează
Înspre-a pieirii de veci vâltoare,

De ce vâslește și se răpede
Cu-atâta pripă și nerăbdare
Dup-o nălucă de foc ce-o vede

Fugind în noapte-i, din zare-n zare?
. . . . . . . . . . . . . . .
Asta-i ascunsa firii dorință

Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge:
Orice lumină i-o suferință;
Scăpare-i noaptea-n care se stinge.

Tremurătoare, viața bate,
C-o frică oarbă și nențeleasă,
La poarta păcii neturburate,
Din care omul n-a vrut să iasă;

Căci chinul vieții cine l-ar cere?
Ce stea de sineși s-ar mai aprinde
Când ar ști bine că i-o durere
Din întuneric a se desprinde!...

Unde mă duceți, visuri deșarte?
De ce, luceafăr, te-afunzi în zare,
Mă lași în urmă-ți tot mai departe,
Pe câmp de ape fără cărare?

Unde-s acele limanuri sfinte
Chinul amarnic să mi-l omoare?...
Mai înainte! Mai înainte!
Îl cheamă glasuri amăgitoare;

Și omul trece pe-ntinsa mare
Cu valuri răpezi și ape-adânci,
Călător, veșnic în nerăbdare,
Împins de vânturi, lovit de stânci.

Târziu, când simte că e aproape
Clipa în care valul, sub dânsul,
Să se desfacă și să-l îngroape,
Se uită-n urmă, și-l umple plânsul;

Căci tot trecutu-i pare-o comoară
De fericire, rămasă-n drum.
Păn și durerea-i de-odinioară
Plină de farmec o vede-acum,

Și nu se-ndură să se despartă
De-atâtea visuri veștede foi,
Ci-n năzuința-i oarbă, deșartă,
Dă să-și întoarcă barca-napoi...

(Copil ce umblă s-adune stele
De pe oglinda blândelor ape)
Dar cad trudite brațele-i grele,
Cârmă și vâsle lăsând să-i scape!

Gându-i adoarme în nemișcare,
Ochii s-acopăr, stinși, sub pleoape,
A neființei eternă mare
Valu-și desface ca să-l îngroape;

Căci, rupți din valu-i, s-azvârl în soare
Nenumărații stropi de viață,
Și-n al ei haos recad, când moare
Clipa de care, lacomi, s-agață.